Cele mai tari perle de la Evaluarea Națională 2022 | Cum a răspuns o elevă din Buzău la întrebarea: „E plictisitor să vizitezi de mai multe ori același loc?”

Publicat: 17 06. 2022, 11:26

Elevii de clasa a VIII-a din municipiul Huși, care au susținut Evaluarea Națională, proba de Limba Română, au fost optimiști la ieșirea de la examen, afirmând că subiectele s-au dovedit de-a dreptul „ușoare”. Ce au descoperit însă profesorii în lucrările lor și ale celor din Buzău este de-a dreptul alarmant. „Perlele” de la Evaluarea Națională 2022 i-au amuzat și în același timp i-au îngrijorat pe dascălii care au corectat tezele.

Lejeritatea cu care au abordat lucrările a fost o problemă, spun profesorii.

„Mie nu mi-au plãcut subiectele, nu sunt de acord cu acest fel de evaluare. Mai bine pui copilul sã îţi povestescã o lecţie, sã îţi facã dovadă cã are cunoştinţe, decât sã îi dai sã se joace x şi 0. Strict pe subiectele date, copiii s-au grãbit sã creadã cã e uşor şi neatenţia şi-a spus cuvântul.
La textele pe care le-am corectat eu am gãsit, de exemplu, cuvintele „colaci” şi „bumbac”, extrase dintr-o înşiruire de obiecte dintr-o magazie, însã erau greşit selectate. Exact aceste obiecte nu se gãseau în magazia aceea, ci era vorba despre „cabluri de oţel fãcute colaci” şi „ulei de în”.

„Nu e plictisitor, fiecare se duce unde vrea”

Rãspunsul corect era „cabluri” şi „ulei”, dar s-a grãbit… Şi a pierdut 2 puncte din neatenţie. Apoi, de exemplu, li s-a cerut sã motiveze dacã este plictisitor sã viziteze de mai multe ori un anumit loc, iar o elevã a scris „nu e plictisitor, fiecare se duce unde vrea”. Atât a scris, deşi era necesarã o argumentare de cel mult 100 de cuvinte, pornind de la textul al doilea. Şi a pierdut 6 puncte.

Cele mai multe trãsnãi le-am întâlnit la compunerea despre o amintire din vacanțã. Unii copii sunt creativi, dar sunt din ce în ce mai puțini. M-a șocat faptul cã o elevã scria „f fain” în loc de „foarte frumos”. Am gãsit şi „pt” în loc de „pentru”. E clar cã unora le-a intrat în reflex scrisul stâlcit de pe internet.

Vacanța înseamnă „acasă”

Pot sã spun cã cea mai mare notã pusã de mine a fost 9,50 la un elev care m-a impresionat. La compunere, de exemplu, a povestit cu o exprimare deosebit de frumoasã şi corectã faptul cã vacanţa pentru el înseamnã „acasã”, întrucât mama, singura care întreţine familia, are de crescut trei copii.

Nu povestea lui a contat, ci faptul cã se vedea cã e un copil care nu a fãcut opt ani de scoalã degeaba”, a relatat, potrivit vremeanoua.ro, una din cele mai apreciate profesoare din zona Huși, care, alãturi de alți colegi, au corectat tezele copiilor din judeţul Buzãu.

Cum se rezolvau subiectele de la limba și literatura română, de la Evaluarea Națională

Profesoara de limba română Cristina Tunegaru a explicat că subiectele au fost de dificultate medie.

„Nu aș putea spune că poate fi luat 9 cu ușurință pentru că, deși sunt subiecte ușoare, este nevoie de înțelegere profundă a celor două texte și de abilitatea de a folosi informațiile din text pentru a argumenta, la exercițiul 8. Acolo se pot pierde puncte ușor dacă nu faci o adecvare nuanțată și dacă nu folosești secvențele necesare din text. Este nevoie și de lecturi suplimentare, pentru a putea asocia cu un alt text, la exercițiul 9. Cred că ușor se poate ajunge la nota 7, iar cu efort susținut de-a lungul anului școlar se poate ajunge la 8,8.50”, a explicat Tunegaru.