Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete, în CREȘTERE. Vânzarea de piese şi accesorii a scăzut / Informații complete INS

Publicat: 23 04. 2025, 10:35
Actualizat: 23 04. 2025, 10:36
INS mașini

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele două luni faţă de perioada similară din anul 2024, atât ca serie brută cu 3,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”În perioada 1.I-28.II.2025 comparativ cu perioada 1.I-29.II.2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 3,1%, datorită creşterii cifrei de afaceri la: activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+16,5%), comerţul cu autovehicule (+2,6%) şi comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+0,6%)”, arată datele INS, potrivit news.ro.

Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a scăzut cu 0,1%

Astfel, în perioada 1.I-28.II.2025 comparativ cu perioada 1.I-29.II.2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 0,9%.

Februarie 2025 vs. ianuarie 2025

  • Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o crestere cu 6,7%, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+9,4%), comerţul cu autovehicule (+7,9%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+4,9%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+3,4%).
  • Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, a scăzut cu 0,5%.

Februarie 2025 vs. februarie 2024

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna februarie 2025, comparativ cu luna februarie 2024, a înregistrat o creştere cu 0,4%, datorită creşterii înregistrate la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+26,2%).

  • Scăderi s-au înregistrat la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-7,4%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-2,6%) şi la comerţul cu autovehicule (-1,7%).
  • Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2025, a înregistrat o creştere cu 0,1% faţă de luna februarie 2024.

 

Sursă foto: Gândul

 

CITIȚI ȘI:

Crește numărul înmatriculărilor de MAȘINI la mâna a doua, în România. Câte autoturisme au fost aduse din import

INS, anunț despre rata anuală a inflației în martie 2025. Alimentele s-au scumpit cu 5,10% / Margarina, cea mai mare creștere de preț