Ministrul Transporturilor, prima reacție la greva de la metrou: Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii

Publicat: 26 03. 2021, 09:16
Actualizat: 26 03. 2021, 10:50

Un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM a perturbat circulaţia trenurilor de metrou vineri dimineaţa 

Ministrul Transporturilor, prima reacție la greva de la metrou
Ministrul Transporturilor spune că protestul reprezintă „o acțiune ilegală care dă peste cap viața unui întreg oraș”.

„O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș

Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.

Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii.

 

Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie.

 

Oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea.

Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților.

 

Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018.

 

O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare.

Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”.

Protest spontan la metrou

Oamenii coboară în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex.

Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, semnalează reprezentanţii Metrorex într-un comunicat.

Foto: Alexandra Pandrea

Metrorex își cere scuze

Metrorex subliniază că liniile de metrou nu au putut fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri.

„Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă”, mai precizează reprezentanţii Metrorex.

Președintele Unitatea – Sindicatul Liber de la Metrou (USLM), Ion Rădoi, acuză actuala conducere a Metrorex, proaspăt instalată de ministrul Cătălin Drulă, că vrea să disponibilizeze o parte dintre angajați și să taie salariile cu 25%.

„Vor să micșoreze salariile, vor să reducă numărul de angajați. (…) După ce dăm cum întârziere de 5 ani Magistrala 5, acum trebuie să o închidă. Vor să dea oamenii afară. De ieri până azi cinci trenuri nu au mai putut să iasă din metrou, mâine încă 10. (…) Ne-au transmis că vor fi disponibilizați angajați. Scopul este de a prădui metroul și să externalizeze serviciile către multinaționale”, a declarat Ion Rădoi, pentru Mainnews.ro.

Foto: Alexandra Pandrea

Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a descoperit că două treimi din membrii comisiei constituită la nivelul administrației Metrorex care a negociat majorarea salariilor cu 18%, în plină pandemie, fac parte din sindicat.

Drulă: Sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuși

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat recent, referitor la contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou, că acesta este o gaură neagră în veniturile Metrorex.

Ministrul Transporturilor amintea că acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spaţiile comerciale.

În anul 2020, media salariilor a fost în Metrorex de 9.901 lei brut, iar în 2021, după majorare, media salariilor a ajuns la 12.739 lei brut, ceea ce înseamnă că salariul mediu net depășește 7.000 lei.

Video: Mihai Pop