Cormac McCarthy, celebrul scriitor american, a murit la 89 de ani

Publicat: 14 06. 2023, 08:52
Foto: Facebook

Cormac McCarthy, celebrul scriitor american câștigător al Premiului Pulitzer, a murit la vârsta de 89 de ani din cauze naturale. Cormac McCarthy a decedat marți la casa sa din Santa Fe, New Mexico.

Autorul Stephen King l-a numit ”poate cel mai mare romancier american al timpului meu”. ”A fost plin de ani și a creat o lucrare excelentă, dar încă deplâng moartea lui”, a scris Stephen King.

Editorul său din Marea Britanie, Pan Macmillan, l-a descris pe McCarthy drept ”unul dintre cei mai influenți și renumiți scriitori din lume”.

Cormac McCarthy a scris romanele emblematice ”All the Pretty Horses” (”Căluţii mei, căluţi frumoşi”) şi ”The Road” (”Drumul”), iar ”No Country for Old Men” (”Nu există ţară pentru bătrâni”) a fost transformat într-un film premiat cu Oscar.

Într-unul dintre rarele sale interviuri, în 1992 pentru New York Times Magazine, McCarty a explicat viziunea sa întunecată asupra condiţiei umane: ”Cred că ideea că specia umană se poate îmbunătăţi cumva, astfel încât toată lumea să poată trăi în armonie, este într-adevăr o idee periculoasă”.

Cormac McCarthy s-a născut într-o familie irlandeză catolică

McCarthy s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933, într-o familie irlandeză catolică și a mai avut cinci frați. El și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Knoxville, Tennessee, unde tatăl său a lucrat ca avocat. Primul său roman, The Orchard Keeper, a fost publicat în 1965.

McCarthy a câştigat mai multe premii prestigioase în Statele Unite, printre care un Pulitzer în 2007 pentru ”The Road” (2006) care povesteşte rătăcirile unui tată şi unui fiu într-o ţară devastată de un cataclism de origine necunoscută.

Ultimele două cărți ale lui McCarthy – ”The Passenger” și ”Stella Maris” au fost publicate la sfârșitul anului trecut.

Citește și: Doliu la Hollywood. Actorul Treat Williams a MURIT într-un accident rutier. Starul din „Everwood” se afla pe motocicletă

Citește și: Mike Batayeh, actor și comedian, cunoscut pentru rolul din „Breaking Bad”, a murit la 52 de ani