Cornel Onilă, fostul episcop de Huși, condamnat la închisoare pentru viol, vrea să fie liber. Curtea de Casație i-a admis o cale extraordinară de atac
Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat admisibilă în principiu, o cale extraordinară de atac, formulată de Cornel Onilă, fostul episcop de Huși, condamnat la opt de închisoare, cu executare, pentru viol, abuz sexual și șantaj. Fostul episcop a făcut și o solicitare de suspendare a pedepsei, care a fost, însă, respinsă de magistrați. Primul termen pentru judecarea recursului în casaţie a fost stabilit pentru 20 ianuarie 2026.
Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Cornel Onilă, a fost condamnat în aprilie 2025 la opt ani de închisoare cu executare, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut astfel hotărârea anterioară a Curţii de Apel Galaţi.
Abuzurile, anchetate de procurorii de la Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, au avut loc în 2017 – 2019.
Episcopia Huşilor şi Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” Huşi, părţi responsabile civilmente, au fost obligate să achite câte 3.000 lei fiecare, sumă reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului. Aceeaşi sumă trebuie plătită şi de Cornel Onilă.
Judecătorii i-au interzis fostului episcop al Huşilor să mai ocupe o funcţie publică timp de 5 ani după executarea pedepsei şi să ia legătura cu victimele.
Fostul episcop de Huși, șantajat de arhimandritul Sebastian Jitaru, după ce a agresat sexual un minor
Fostul ierarh este acuzat de infracţiuni la viaţa sexuală, după ce în anul 2017 în spaţiul public au apărut unele înregistrări în care acesta ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor, care la momentul respectiv ar fi fost elev al Seminarului Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huşi.
În 2017, Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-au cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreţine relaţii homosexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui.
Fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, condamnat pentru viol
Fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, care a executat anterior o pedeapsă privativă libertate pentru că l-ar fi şantajat pe fostul episcop ameninţând că va face publică o înregistrare în care fostul prelat ar fi întreţinut raporturi homosexuale cu un elev de la Seminarul Huşi, a fost şi el condamnat pentru viol şi alte agresiuni sexuale la 14 ani şi două luni de închisoare, după ce a fost condamnat iniţial la 15 ani şi patru luni de detenţie.
„Inculpatul Jitaru Sebastian Cristi urmează să execute pe lângă pedeapsa rezultantă de 14 ani şi două luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi g) din Codul penal, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoanele vătămate şi de a se apropia la mai puţin de 500 de metri de acestea şi dreptul de a exercita funcţia de preot pe o durată de 5 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
Deduce din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse faţă de apelantul inculpat Jitaru Sebastian Cristi, respectiv reţinerea şi arestarea preventivă de la 15.06.2017-10.11.2017, perioada executată din 14.03.2019 – 22.02.2022, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă din 21.05.2020- 05.06.2020”, precizează hotărârea ICJJ.
Foto: Mediafax
Recomandarea autorului:
- Fostul episcop al Huşilor, dus la PENITENCIARUL din Bacău, unde își va executa pedeapsa de 8 ani. Condamnat pentru viol și abuzuri sexuale
- Primul înalt ierarh din BOR, CONDAMNAT definitiv la închisoare. Acuzații grave pentru fostul episcop / Reacția Episcopiei Hușilor
- DECIZIE. Fostul episcop al Hușilor, eliberat și plasat sub control judiciar