Cristi Barbu, deputat PNL, anunță când vor fi finalizate lucrările la centura Mihăilești: ”Promisiunile Guvernului Orban devin fapte!”

Publicat: 06 05. 2021, 16:34
Actualizat: 06 05. 2021, 16:37
Cristi Barbu (PNL): ”Promisiunile #GuvernuluiOrban devin fapte!”

Deputatul Cristi Barbu transmite că proiectele începute în 2020 – în care oamenii și-au pus toate speranțele de mai bine – prind viață. Până la finele acestui an vor fi încheiate lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Mihăilești, așa cum s-a anunțat anul trecut, în campania electorală.

Obiectivul a fost prevăzut în programul de modernizare și reabilitare al guvernului Ludovic Orban, pentru anul acesta.

Lucrările la centura Mihăilești sunt executate de SC Viarom Construct SRL după un proiect al SC Consitrans și au o lungime de 3,180 km, pe care se vor construi: o intersectie Tip T, 2 sensuri giratorii și 2 parcări de lungă durată, una pe partea dreaptă, la km 1+780 și una pe partea stangă, la km 1+960.

Valoarea contractului de lucrări este de 36.862.651,20 lei fără TVA.

”Siguranța în trafic este una dintre priorități”

Prin realizarea acestui obiectiv, orașul Mihăilești nu va mai fi o localitate aglomerată, pentru că traficul de tranzit va fi scos în afara sa. Locuitorii din Mihăilești se vor putea bucura mai mult de orașul lor, fiindcă varianta ocolitoare va permite reducerea poluării aerului și a poluării sonore prin devierea traficului greu și creșterea fluenței traficului rămas în zona urbană.

”Am spus mereu că siguranța în trafic este una dintre prioritățile mele, iar acum am posibilitatea să demonstrez acest lucru. Mă bucur că pot contribui la construirea unei vieți mai bune pentru oameni, iar toți cei care circulă în zona respectivă vor beneficia de o infrastructură modernă, care asigură scurtarea timpilor de parcurgere a distanțelor, îmbunătățirea siguranței traficului și reducerea numărului de accidente pe această rută”, transmite deputatul PNL Cristi Barbu.

Împreună ne facem viața mai bună!

Cristi Barbu

#GuvernareLiberalăResponsabilă
#OameniiContează
#DezvoltămRomâniaÎmpreună