Cristian Diaconescu, despre declarația controversată a ministrului Apărării: “Să ne întoarcem în urmă cu 30 de ani ar însemna să ne autonegăm rolul și importanța pe care le avem alături de partenerii noștri strategici”

Publicat: 26 01. 2022, 17:50
Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu, despre declarația controversată a ministrului Apărării: “Să ne întoarcem în urmă cu 30 de ani ar însemna să ne autonegăm rolul și importanța pe care le avem alături de partenerii noștri strategici”

În ultimele zile, românii au devenit din ce în ce mai înfricoșați că războiul bate la ușă, iar o invazie rusească în Ucraina va crea un conflict iminent la granițele țării. Starea de panică se instalează deja în urma declarațiilor făcute de unii și alții, decidenți sau analiști militari, comentatori care își expun punctele de vedere în media.

Legat de această situație, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a explicat pentru Gândul de ce nu trebuie ca cetățenii României să fie dominați de temeri.

”Românii nu trebuie să se panicheze, pentru că nu au de ce”

Actuala criză nu se va transforma într-un război dacă va fi analizată și dezbătută la masa negocierilor, existând două astfel de zone, explică liderul PMP.

Au românii motive de panică?

Atâta vreme cât această criză e dezbătută la masa negocierilor, nu va exista război. Sunt două zone de negociere, una formală, în care se transmit și mesaje politice de consum național, dar și angajamentul de ambele părți de a ajunge la o concluzie de disipare a crizei, și una informală, a dialogului de culoare. Românii nu trebuie să se panicheze, pentru că nu au de ce. Deși suntem în ochiul vulcanului, nu România e cea care face parte din ecuația strategică a Moscovei în acest moment.

Ce îi profită Rusiei la acest moment?

Discuțiile excesive.  În spațiul public, aceste discuții excesive privind desfășurările militare ajută dezinformarea si războiul hibrid. Pentru Kremlin, este o bilă albă care favorizează Rusia în intenția de a genera fisuri în Alianță din punct de vedere al încrederii cetățenilor lor în planul lui Putin, de revitalizare a logicii sferelor de influență. În mai multe decizii succesive ale NATO, după 2014, s-a hotărât ca în relația cu Federația Rusă să se acționeze pe trei paliere: dialog, descurajare, apărare. Aceste trei dimensiuni sunt avute în vedere atât în procesul decizional din interiorul NATO, cât și la masa negocierilor cu Federația Rusă.

”Nimeni din NATO nu va negocia separat cu Federația Rusă”

În privința situației tensionate în care ne aflăm și a poziționării politicii externe a României, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut o declarație scandaloasă: ”Trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”.

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, susține însă că interesul fundamental al României este de a genera solidaritate și coeziune înăuntrul Alianței Nord-Atlantice, pentru că aceasta este zona supusă testului de către Federația Rusă.

A spune să ne întoarcem în urmă cu 30 de ani ar însemna să ne autonegăm rolul și importanța pe care le avem alături de partenerii noștri din Alianța Nord-Atlantică. Nimeni din NATO nu va negocia separat cu Federația Rusă. Eventualele nuanțe care mai apar în unele state NATO privind poziționarea față de Moscova sunt și vor fi acomodate prin deciziile care se iau în acest moment în cadrul NATO și niciun stat membru nu se va deroga de la acestea.

Cristian Diaconescu

Mobilizarea rezerviștilor nu reprezintă o alarmă de încorporare

Cristian Diaconescu explică și ce înseamnă acele documente apărute în spațiul public care au dat fiori multor oameni, referitoare la mobilizarea rezerviștilor.

“Diversele semnale publice privind mobilizarea rezerviștilor sunt legate de planurile obișnuite referitoare la capabilitățile militare ale României și nu reprezintă, cum pare la prima vedere, o alarmă de încorporare. Și România, ca orice alt stat, are evidențe care trebuie actualizate periodic, cu rezerviștii, domiciliul și locul unde aceștia ar trebui să se prezinte în caz de stare de necesitate. Așa fiind, trebuie să reamintesc faptul că, întotdeauna, pacea s-a consolidat și prin grija de a avea această capacitate permanentă de reacție la orice tip de agresiune pentru apărarea securității frontierelor“.