Cum poți învăța să ai vise lucide noaptea? Ce arată un experiment al oamenilor de știință italieni

Publicat: 22 11. 2026, 06:15

Visarea lucidă era, înainte, un dar extrem de rar. Acum, oamenii de știință spun că acest lucru se poate antrena. Cercetătorii au creat lumi virtuale onirice pentru a-i învăța pe oameni cum să-și dea seama că visează, iar experimentul a funcționat.

Unii oameni nu doar visează, ci își dau adesea seama că o fac și pot chiar să controleze lumea viselor: fie își conferă puteri ce sfidează legile fizicii, fie scăpă dintr-un coșmar trezindu-se. Visele pot apărea în orice etapă a somnului, dar, regulă, au loc în timpul somnului REM. Atunci când cel care visează devine brusc conștient de faptul că visează, el se află într-o stare de luciditate. Totuși, persoanele care au frecvent vise lucide sunt rare.

Potrivit popularmechanics.com, cercetători de la Universitatea din Trento, din Rovereto (Italia), au dorit să afle dacă exercițiile standard, meditația și realitatea virtuală pot învăța oamenii să aibă vise lucide. Participanții din grupul experimental au practicat meditația de tip „monitorizare deschisă” (open monitoring), care să ascută conștientizarea senzorială și percepția prin observarea fenomenelor fără a le judeca.

Mai apoi, aceștia au urmat un antrenament în realitate virtuală (VR), care i-a purtat în lumi virtuale pline de scenarii bizare, onirice. Pentru comparație, un grup de control a utilizat o experiență VR care nu avea nicio legătură cu visarea, în timp ce un al treilea grup a urmat doar antrenamentul standard, fără realitate virtuală.

Toți participanții au început cu același set de exerciții de bază, efectuate în stare de veghe, pentru a-și exersa capacitatea de a-și aminti visele și de a efectua „verificări ale realității”.

Li s-a cerut, de asemenea, să țină un jurnal al viselor, notând în fiecare dimineață dacă își amintesc vreun vis și, în caz că da, despre ce a fost vorba. De asemenea, participanții au fost instruiți să facă verificări ale realității, de exemplu, să se ciupească, pentru a testa dacă sunt treji sau dacă visează.

Ei trebuiau să efectueze aceste verificări ori de câte ori întâlneau ceva ciudat sau pur și simplu se gândeau la ceva neobișnuit. În plus, alarmele telefonului sunau din oră în oră, timp de 12 ore pe zi, pentru a-i îndemna să facă și mai multe verificări.

Ideea era ca acest obicei să se transfere, în cele din urmă, și în visele lor. Pe lângă acest antrenament, grupul experimental a participat la sesiuni de meditație de tip „monitorizare deschisă” în laborator, ca pregătire pentru antrenamentul în realitate virtuală. În timpul acestor sesiuni, participanții își observau respirația, senzațiile corporale, gândurile și emoțiile, fără a reacționa la ele. Fiecare sesiune a inclus și o explorare ghidată a unui mediu conceput astfel încât să semene cu o scenă dintr-un vis.

„Prin repetiție, [verificările realității] sunt menite să devină un obicei și să se transfere în vise prin intermediul «reziduurilor onirice»; acolo, ele pot fi declanșate de «semne onirice», evenimente neobișnuite, surprinzătoare sau incongruente, facilitând astfel conștientizarea stării de vis”, au scris cercetătorii în studiul lor, publicat recent în Frontiers in Psychology.

Totodată, pentru a construi aceste scenarii, cercetătorii au creat LucidDreamingVR, un program inspirat din yoga visului tibetană. Spre deosebire de grupul de control care a utilizat realitatea virtuală (VR), al cărui conținut nu avea nicio legătură cu visarea, grupul experimental a parcurs opt sesiuni din ce în ce mai complexe, ghidând participanții de la recunoașterea unui vis până la controlarea acestuia.

Sarcinile inițiale îi învățau să identifice „semne ale visului”: mediul virtual se schimba brusc, declanșând o verificare a realității, similar modului în care un detaliu neobișnuit ar putea apărea într-un vis. Sesiunile ulterioare au integrat tehnici din yoga visului, permițând participanților să exerseze acțiuni pe care le-ar putea întreprinde odată ce devin lucizi. Printr-o simplă comandă vocală, aceștia puteau zbura, sări la înălțimi incredibile sau își puteau modifica dimensiunea, crescând sau micșorându-se.

Cercetătorii au clasificat atât visele lucide, cât și pe cele semi-lucide drept vise „de tip lucid”. Până la finalul experimentului, 11 dintre cei 13 participanți care s-au antrenat cu LucidDreamingVR au raportat cel puțin un vis de tip lucid.

Prin comparație, opt dintre cei 13 participanți din grupul de control (fără VR) și doar patru dintre cei 12 din grupul de control cu ​​VR au raportat o astfel de experiență. Aproape 12% dintre visele reținute de grupul experimental au fost de tip lucid, comparativ cu aproximativ 3% în cazul grupului de control fără VR și circa 1% în cazul grupului de control cu ​​VR.

În mod surprinzător, grupul care a utilizat LucidDreamingVR și-a amintit, per total, cel mai mic număr de vise. Aceștia au raportat și cele mai puține vise obișnuite, non-lucide, iar rezultatele sugerează că îmbinarea meditației de tip „monitorizare deschisă” (open monitoring) cu realitatea virtuală axată pe tema viselor ar putea favoriza apariția viselor lucide. Totuși, întrucât niciunul dintre grupurile de control nu a practicat meditația, studiul nu poate stabili care dintre componentele antrenamentului a avut o importanță mai mare.

„Rezultatele [noastre] susțin utilizarea mediilor imersive ca instrumente pentru îmbunătățirea funcțiilor cognitive”, au afirmat cercetătorii.

„Studiile viitoare ar trebui să combine exersarea în realitatea virtuală cu verificarea obiectivă a somnului, utilizarea unor modele factoriale și evaluarea funcțiilor cognitive în starea de veghe, pentru a clarifica mecanismele, specificitatea și transferul acestor abilități.”