Cum SE ÎNȚELEGE Sore cu tatăl fetiței ei. „Suntem prieteni mai buni decât am fost înainte”

Publicat: 15 09. 2023, 18:30
Actualizat: 15 09. 2023, 18:44

Sorina Mihalache, cunoscută publicului larg drept Sore, a spus cum se înțelege cu tatăl fetiței sale. Artista, în vârstă de 33 de ani, a afirmat că are o relație cât se poate de bună cu fostul său partener.

Sore este mama unei fetițe, Erin. Artista a format un cuplu timp de opt ani cu Mircea Julean, însă întodeauna a fost discretă în ceea ce privește relația lor. Sore și partenerul ei de viață nu au fost căsătoriți căsătoriți. Sore a anunțat, în vara anului 2022, că povestea de dragoste dintre ea și Mircea s-a încheiat.

Prezentă la podcastul realizat de Jorge – „Vorba lu’ Jorge”, sore a explicat în ce relații a rămas cu tatăl fetiței sale, după separare.

Cum se înțelege Sore cu tatăl fetiței ei. ”Nu am mai avut ce să sufăr pentru că dacă a fost ceva deja fusese, trecuse”

”A fost o separare foarte frumoasă! Foarte frumoasă e poate exagerat spus, a fost în termeni foarte ok pentru că practic despărțirea sau ruperea sau relația consumată și încheiată deja se terminase. Vreau să spun că practic nu am mai avut ce să sufăr pentru că dacă a fost ceva deja fusese, trecuse. Și a fost o separare foarte ok pentru că am reușit să comunicăm foarte ok amândoi în momentul ăla și de atunci încoace suntem foarte echilibrați în creșterea lui Erin. Este realmente un tată extraordinar. Și chiar i-am zis de curând că Erin îl vede ca pe un erou și are dreptate pentru că el pentru ea este ireproșabil!”, a mărturisit Sore, potrivit click.ro.

„Noi astăzi suntem prieteni mai buni decât am fost înainte. Ne înțelegem mai bine decât ne înțelegeam înainte, eu cu el, la asta mă refer! Așa cum privesc eu din momentul ăsta cu optica mea, lucrurile sunt mai bine decât erau”, a adăugat artista.

 

De ce nu s-a căsătorit Sore cu tatăl fetiței ei

Sore a explicat de ce nu s-a căsătorit cu tatăl fetiței ei într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva.

”Da, am fost cerută în căsătorie, însă nunta, ca eveniment, nu a fost pe lista noastră de priorități și dintr-o comoditate. Nici eu, nici el nu suntem fanii evenimentului în sine, care este un factor de stres imens pentru miri și ar presupune un număr foarte mare de invitați pe care i-am avut deja la botez, am văzut ce înseamnă asta și cred că atunci ne-am convins amândoi că ne e bine așa cum suntem”, a declarat Sore.

”Sinceră să fiu, nici nu am fost genul de fetiță care să își imagineze ziua nunții, nu prea îmi pot explica de ce, probabil de aceea nici nu sufăr pentru că n-am fost mireasă, încă”, a adăugat artista