Prima pagină » Actualitate » Curtea Constituţională ar putea amâna din nou pronunţarea în dosarul pensiilor magistraţilor – SURSE

Curtea Constituţională ar putea amâna din nou pronunţarea în dosarul pensiilor magistraţilor – SURSE

Adina AnghelescuLuiza Dobrescu
Curtea Constituţională ar putea amâna din nou pronunţarea în dosarul pensiilor magistraţilor - SURSE

Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea amâna din nou decizia referitoare la pensiile magistraţilor. Data estimată ar fi 14 sau 16 octombrie, spun sursele Gândul. 

Pe 24 septembrie, CCR a amânat decizia pentru data de 8 octombrie.

Se pune problema complexității cauzei, a impactului asupra unei categorii care reprezintă una dintre cele trei puteri în stat și este o dezbatere punctuală, pe criteriile impuse de Constituție, precizează sursele citate.

Exact cum a previzionat fostul judecător al CCR, Augustin Zegrean, într-o  reacţie pentru Gândul, probabil magistraţii nu au avut timpul necesar să parcurgă toate documentele de studiat din dosarul moţiunii.

De asemenea, premierul Ilie Bolojan a declarat că îşi depune demisia în cazul în care legea nu va trece la CCR. Ulterior, șeful Executivului și-a nuanțat declarația.

Textul prevede o majorare etapizată a vârstei de pensionare a judecătorilor, până la 65 de ani, iar pensia să nu depăşească 70% din ultimul salariul primit, net.

Opt dintre cele nouă sesizări de neconstituționalitate, referitoare la pachetele de legi pe fiscalitate, au fost amânate pentru data de 8 octombrie de CCR.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Tragedie pe Șoseaua Colentina! O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocar
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina