Dan Diaconescu a CONTESTAT măsura arestului la domiciliu. Avocatul său nu exclude „varianta să se întoarcă după gratii”

Publicat: 08 04. 2023, 16:37
Actualizat: 08 04. 2023, 16:45

După ce a stat 24 de ore în arestul din Constanța, instanța a decis ca Dan Diaconescu să rămână în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a întreținut relații sexuale cu două surori minore.

Ulterior, avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, a contestat această măsura, astfel că judecătorii constănțeni o vor dezbate din nou.

„Evident că soluția ne-a nemulțumit. Sunt probleme mari de legalitate a incriminării și este un act de diligență judiciară. Calea de atac se declară în 48 de ore, iar motivarea soluției poate să apară ulterior. Ne vom vedea cu Parchetul față în față, în fața unui judecător la Tribunalul Constanța. Vom vedea care va fi soluția definitivă în această fază procesuală. (…)

Dacă contestația noastră va fi admisă și, implicit, contestația Parchetului va fi respinsă, atunci Dan Diaconescu va fi un om liber sau, în subsidiar, va avea măsura preventivă a controlului judiciar. Există și varianta ca să se admită contestație a Parchetului și atunci Dan Diaconescu se va întoarce după gratii. (…) Clientul meu mi-a confirmat ceea ce am văzut și eu.

Un judecător s-a opus Parchetului, ceea ce-mi dă mari speranțe. Noi, avocații, nu putem face nimic. Din umila mea experiență, cred că această contestație se va judeca după sărbătorile de Paște”, a declarat la Antena 3 Alexandru Murărescu, avocatul lui Dan Diaconescu.

Dan Diaconescu susține în continuare că nu este vinovat pentru infracțiunea de care este acuzat și cere să fie liber. Ancheta în care este implicat ar fi pornit din întâmplare, după ce telefonul uneia dintre victime a fost percheziționat în urma unui furt.

Fostul jurnalist și patron de televiziune este acuzat de act sexual cu minori în formă continuată și, mai mult decât atât, în cazul său, pedepsele ar putea fi majorate, având în vedere că mai are și alte antecedente penale. El a fost acuzat pentru șantaj, în 2015, când a fost condamnat și a petrecut în închisoare 3 ani de zile.