Dan Nica a cerut Comisiei Europene sprijin pentru siderurgia din Galați/ „10.000 de familii riscă să fie afectate direct. Și nu este un caz izolat”

Publicat: 12 03. 2025, 13:21
Actualizat: 12 03. 2025, 13:25
Sursă foto: Facebook Dan Nica Oficial

Comisia Europeană va adopta în viitorul apropiat Planul European de Acțiune pentru Oțel, în urma unei intervenții de la tribuna Parlamentului European a eurodeputatului Dan Nica. Combinatul siderurgic de la Galați este unul dintre principalii beneficiari. 

Miercuri, europarlamentarul Dan Nica a relatat, în plenul Comisiei, despre situația delicată în care se află combinatul siderurgic din Galați și cât de importantă ar fi  adoptarea Planului European de Acțiune pentru Oțel. La rândul său, vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, l-a asigurat pe europarlamentarul social-democratul că această măsură va fi implementată în zilele următoare.

„Combinatul siderurgic din Galați este la un pas de a-și înceta activitatea, iar 10 000 de oameni riscă să-și piardă locurile de muncă. Aceeași situație este și în cazul industriei aluminiului, a cimentului, a îngrășămintelor chimice pentru că nu s-a reușit luarea acelor măsuri – prețuri mari la energie, importuri din afara Uniunii Europene care conțin emisii mari de dioxid de carbon, lipsa de finanțare, programe europene, Banca Europeană de Investiții care refuză să finanțeze toate aceste programe. Domnule Vicepreședinte al Comisiei Europene, trebuie luate aceste măsuri acum! Suntem în al 12-lea ceas și vă rog, vă cer să luați aceste măsuri cât mai repede posibil”, a mai spus Dan Nica în Parlamentul European.

Recent, reprezentanții companiei LIBERTY au anunțat că au lansat acțiuni de consolidare a businessului de la Galați. Concret, este vorba despre inițierea unei proceduri de concordat preventiv care are rolul de a stabiliza businessul, de a optimiza alocarea resurselor și de a deschide noi oportunități de investiții legate de combinatul siderurgic gălățean, potrivit Mediafax.

Dan Nica a mai adăugat și faptul că problemele din această industrie riscă să afecteze mai bine de 10.000 de familii și a subl,iniat câteva dintre măsurile care ar trebui să fie luate imediat.

„Combinatul de la Galați este în pericol de închidere. 10.000 de familii riscă să fie afectate direct. Și nu este un caz izolat – această realitate lovește întreaga industrie europeană.
 Este nevoie urgentă de măsuri concrete!
 Energie la prețuri competitive pentru industrie
 Protecție împotriva importurilor poluante și neconcurențiale
 Acces real la finanțare prin BEI și fondurile europene”, a scris Dan Nica pe facebook.

Sursă foto: Facebook Dan Nica Oficial

CITEȘTE ȘI:

Dan Nica: „Codul de bune practici împotriva dezinformării va intra în vigoare de la 1 iulie”

Europarlamentarul Dan Nica:”Vrem să ştim cine s-a amestecat cu brutalitate în ALEGERILE prezidenţiale din România. Cine sunt acele entităţi străine”