Defrișarea industriei României (Ep. 2). Cum a murit industria din sud-estul României. Doctorul inginer Petru Ianc trece pe listă principalele unități industriale închise și explică de ce s-a rupt tot lanțul

Doctor inginer Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, descrie, în exclusivitate pentru Gândul, cum a dispărut, bucată cu bucată industria din sud-estul țării. Acesta enumeră fabricile închise și explică, pe etape, ce a dus la această prăbușire.

Buzău: metalurgie, electronică, textile, zahăr, carne

„S-a închis Metalurgica Buzău, care era o turnătorie cu prelucrări primare și realiza utilaje agricole. Tot la Buzău, a dispărut și fabrica de zahăr și abatorul regional. E ușor de înțeles că s-au închis din lipsă de materie primă generată de faptul că prin desființarea CAP-urilor și a gospodăriilor de stat, GAS-urilor, gospodăriile individuale care au rezultat din împărțirea pământului nu au mai putut să susțină cu materii prime, fabricația industrială de zahăr, de carne, etc. E valabil și la textile, in, cânepă, lână, pentru că aceste gospodării individuale nu aveau cu ce să lucreze pământul, nu aveau unelte agricole, semințe de calitate și erau decapitalizate, astfel încât era imposibil să achiziționeze utilaje agricole.”

Lista continuă cu industria metalurgică și a materialelor de construcții.

„S-a închis fabrica de cord metalic, care făcea sârmă pentru diverse utilizări, inclusiv cauciucuri. S-a închis Ductil Steel, care era o fabrică mare ce făcea laminate și sârmă. Era renumită ca furnizoare de materiale pentru construcții: cuie, sârmă, etc.”

Textilele au căzut la rând și industria electrotehnică a pierdut un pol important.

„S-a închis Textile Buzău, care utiliza materie primă din in, cânepă și lână. De asemenea, s-a închis Contactoare Buzău, unde lucrau peste 1.000 de ingineri în zona electronică și electrotehnică.”

Râmnicu Sărat: turnătorie, organe de asamblare, țigarete, reciclare uleiuri

„La Râmnicu Sărat s-a închis Turnătoria de fonte, Întreprinderea de Organe de Asamblare,  Fabrica de țigarete și de asemenea Regoil, care recicla uleiuri uzate colectate din zonă.”

În județul Vrancea, Focșaniul a pierdut și el piese importante din lanțul industrial.

„La Focșani s-a închis Laminorul și Fabrica de confecții.”

Tulcea: două fabrici uriașe, esențiale pentru metalurgie

„La Tulcea s-au închis două unități industriale uriașe: FEROM  Tulcea, care realiza feroaliaje pentru întreaga industrie siderurgică din România și ALUM Tulcea, care era o verigă importantă pentru fabricația de aluminiu de la Slatina, prelucrând bauxita din import în alumină, materia primă pentru Slatina.”

În Brăila, mai multe întreprinderi mari au fost închise sau cu activitate redusă drastic.

„S-a închis Laminorul Brăila, Fabrica de celuloză și hârtie, care avea ca materie primă stuful din Delta Dunării. Astăzi, stuful pleacă la export și România importă celuloză. Tot în județul Brăila, a dispărut Fabrica de nivel național care producea conserve de legume. Se numea Zagna Vădeni.”

Galațiul, cândva mare pol metalurgic și industrial, apare cu o listă lungă de pierderi.

„La Galați s-a închis Laminorul de tablă Nicolae Cristea, TREFO – sârmă laminată, ISCL -sârmă și lanțuri. S-a închis fabrica de confecții și de produse chimice, săpun, detergenți. A dispărut și Abatorul.”

În zona Constanța-Năvodari, Petru Ianc menționează dispariția fabricii de îngrășăminte fosfatice de la Năvodari, unitate importantă pentru agricultură.

SIDEX Galați, de la zeci de mii de oameni la producție zero

„La Galați, SIDEX-ul avea în anul 1989, 36.000 de muncitori. Pe platformă lucrau circa 60.000 și producea circa 8 milioane de tone de oțel. Astăzi, din 2023, nu mai produce nimic sau produce sporadic, inclusiv anul acesta, nu a produs nimic. Capacitatea de producție a SIDEX s-a redus de circa 9 milioane de tone la mai puțin de 2 milioane de tone, iar circa 5.000 de persoane sunt în șomaj. Sunt puține șanse să se reia activitatea.”

„În județele Constanța, Tulcea, Galați și Brăila sunt importante șantiere navale. În prezent acestea lucrează la subcapacitate și au nevoie de sprijin pentru continuarea activității.”

De ce s-au închis fabricile: motivele, explicate pe etape

Petru Ianc apreciază că nu a fost un singur motiv, ci un cumul de factori, în două mari etape: imediat după 1990 și apoi după aderarea la Uniunea Europeană.

„Imediat după 1990 s-a renunțat la economia centralizată planificată, care asigura comenzi pentru toată industria, în baza planurilor de dezvoltare pe care le avea România. Odată abandonată economia planificată, multe companii nu au mai avut comenzi. Lipsa de comenzi a fost un motiv important. De asemenea, unitățile industriale care aparțineau fiecare unui minister: Ministerul Metalurgiei, Ministerul Chimiei, Ministerul Agriculturii, etc., care asigurau pe lângă comenzi, capitalul de lucru și principalele operații de comerț, au fost abandonate de către acestea și lipsite de capitalul de lucru. Acesta fiind un alt motiv.”

Devalorizarea monedei naționale și concurența produselor de import.

„În primii ani după 1990, a avut loc devalorizarea monedei naționale. Ce vindeau astăzi cu banii încasați, mâine nu puteau să reia producția. Decapitalizarea fiind un alt motiv important. Concurența produselor de import a contat foarte mult. România a fost invadată de produse din import, care erau mult mai atractive pentru consumatorul român și în multe cazuri, mai ieftine. Acest fenomen a accentuat pierderea de comenzi, fenomenul fiind mai evident pentru industria de bunuri de consum și alimentară (textile, electronice, etc.)”

Pe lângă factorii economici, Petru Ianc semnalează și modul în care au fost conduse întreprinderile.

„Înainte de 1990, întreprinderile aveau în principal rolul de producție. După 1990, în cele mai multe cazuri, managerii care asigurau producția au devenit managerii noilor companii, care aveau ca scop principal vânzarea. Acești manageri nu aveau experiența comercială care era vitală în economia de piață. Managementul aprovizionării cu materii prime și al vânzării produselor finite, care înainte era aisgurat de ministere și de întreprinderile de comerț, a revenit acum managerilor neprofesioniști.”

A doua mare etapă de prăbușire vine după aderarea la Uniunea Europeană.

„După aderarea la Uniunea Europeană, situația taxelor vamale s-a schimbat radical. Până în 2005, România a avut un sistem vamal propriu, putea să-și pună taxe vamale proprii pentru protejarea fabricației industriei. După aderare, atributul taxelor vamale a revenit Comisiei Europene. Întreaga activitate economică a României a devenit parte integrantă a Uniunii Europene, într-o competiție deschisă cu celelalte țări.”

A urmat criza economică, pandemia, războiul și peste toate, implementarea legislației energie-schimbări climatice, cu explozia prețului la energie.

„O situație dramatică a apărut după criza economică începută în anul 2008, apoi pandemia, războiul din Ucraina, însoțite de creșterea uriașă a prețului energiei și gazelor naturale. Acești factori au determinat o altă serie de închideri, în special pentru marii consumatori de energie din metalurgie, chimie, datorită consturilor ridicate cu energia și gazul natural. (Vezi ALUM Tulcea)”

Taxele americane au împins și mai multe produse spre piața europeană.

„Mai nou, creșterea taxelor americane de import a reorientat fluxurile materiale către piața Uniunii Europene, deteriorând și mai grav situația economică a întreprinderilor din Uniunea Europeană și din România, a căror competitivitate era deja scăzută este scăzută pe fondul costurilor mari cu energia și gazul natural și a supracapacităților globale.”

Toate aceste cauze: lipsa de comenzi, devalorizarea monedei naționale, decapitalizarea, importurile ieftine, disfuncționalitățile producției agricole și managementul nepregătit, criza financiară și energia scumpă, au dus, pas cu pas, la închiderea fabricilor din sud-estul țării și în general din toată România.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• S-a pus lacăt peste două mari combinate strategice pentru Romania – Sidex și Hunedoara. Viitorul a mii de oameni este incert. Un cercetător român în metalurgie trage un semnal de alarmă: „Industria țării este pe BUTUCI”
• (Ep. 1) Harta defrișării industriei României. Uzinele din Transilvania s-au „ras”. Petru Ianc, cercetător metalurgist, în exclusivitate pentru Gândul: „Importăm aproape tot”