Primele imagini cu Diana Șoșoacă după accidentul în care a fost implicată. Ce le-a transmis susținătorilor
Preşedintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă, a avut sâmbătă prima apariție publică după accidentul rutier în care a fost implicată joi, 30 iulie. Prezentă la Academia de Vară S.O.S. România 2026, organizată la Vața de Jos, județul Hunedoara, Șoșoacă le-a transmis susținătorilor că accidentul nu ar fi împiedicat-o să participe la eveniment. „Chiar dacă aș fi fost acum în spital, îmi luam telefonul și tot eram în direct cu voi”, a precizat Șoșoacă.
Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost transportată la spital în urma unui accident produs, joi, între două autovehicule pe bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6 al Capitalei. Câteva ore mai târziu, ea a fost externată de la Spitalul de Urgenţă Universitar.
Şoşoacă: „Nația asta, întotdeauna când și-a pierdut liderii, s-a distrus”
Diana Șoșoacă a participat sâmbătă la deschiderea Academia de Vară 2026 – o platformă de formare a liderilor și de dezbateri privind viitorul României. În cadrul evenimentului, ea le-a cerut membrilor formațiunii să continue activitatea partidului indiferent de obstacole.
„Să știți că, și dacă nu mă puteam deplasa, dumneavoastră trebuia să fiți aici, indiferent ce se va întâmpla, indiferent dacă eu voi mai fi sau nu voi mai fi, voi va trebui să mergeți înainte. Trebuie să înțelegeți că nația asta, întotdeauna când și-a pierdut liderii, s-a distrus. Trebuie să înțelegeți că liderii, împreună cu întregul popor, formează un întreg. Iar dacă un cetățean sau liderul dispare, da, e greu de înlocuit liderul, dar unitatea voastră trebuie să ducă mai departe salvarea acestei țări.
Presupun că mulți n-ați mai auzit Gaudeamus igitur de foarte mult timp (…) ce istorie am avut și ce oameni de calitate am avut în România. Evident, poporul nu i-a recunoscut atunci și, ulterior, a plâns lacrimi grele pentru că nu i-a mai avut în viață. Cred că e momentul să schimbăm paradigma. Cred că observăm că avem foarte mulți dușmani și, să știți, chiar dacă aș fi fost acum în spital, îmi luam telefonul și tot eram în direct cu voi.
Când stabilești ceva important pentru țară, pentru nație, trebuie să continui și să nu te lași călcat în picioare de nimeni și nimeni să nu îți oprească planurile. Astfel că, dacă un singur membru SOS mai putea să vină la Academia de Vară, acela trebuia să vină, unul singur, și să o ducă până la capăt”, a spus șefa S.O.S.
Diana Șoșoacă, prima reacție după accident
Preşedintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anunţat joi seara că se simte „binişor” după accidentul rutier în care a fost implicată şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu că sunt în viaţă atât ea, cât şi fiica sa, Thais.
„Mulţumesc din inimă medicilor, asistentelor, infirmierilor, întregului personal medical pentru grija cu totul deosebită cu care m-au tratat şi au avut grijă de fetiţa mea”, a spus Diana Şoşoacă. (Mai multe detalii AICI)
Europarlamentara si lidera partidului S.O.S. Romania, Diana Sosoaca, sustine o conferinta de presa la sediul partidului din Bucuresti, vineri, 16 mai 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Video: Facebook / Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial