DLAF: DNA a fost sesizată cu privire la obținerea de fonduri europene de către Dan Barna și soția acestuia

Publicat: 28 09. 2021, 12:52
Dan Barna/ Sursa FOTO: edupedu.ro

Departamentul de Lupta Antifraudă (DLAF), aflat în subordinea Guvernului, anunță că a sesizat DNA în legătură cu un dosar deschis lui Dan Barna. Sesizarea are loc cu doar câteva zile înainte de turul doi al alegerilor în USRPLUS, unde Barna se confruntă cu Dacian Cioloș.

Surse din cadrul Departamentului pentru Lupta Antifraudă au confirmat pentru Antena 3 faptul că DNA a fost sesizată în ceea ce îl privește pe Dan Barna, dar și pe soția acestuia, Olga Totolici.

Inspectorii Departamentului de Luptă Antifraudă au sesizat Secția a II-a a DNA și în ceea ce privește proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”, ce a avut ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparținut lui Dan Barna și soției lui, Olga Totolici, pentru că în urma verificărilor „au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, se arată în răspunsul dat de DLAF la o solicitare Mediafax.

„În urma verificărilor efectuate în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, motiv pentru care Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat la întocmirea actelor de sesizare.

DNA a mai fost sesizată pe o speță similară, însă dosarul a fost clasat recent.

Săptămâna trecută, pe 22 septembrie 2021, DNA a anunţat că în dosarul care implică primele sesizări ale DLAF cercetările se fac în continuare „in rem”, nicio persoană neavând până în prezent calitatea de suspect sau de inculpat.

Reamintim că joi, 23 septembrie, au avut loc alegerile interne pentru preşedinţia USR PLUS.