Doliu în PSD. Cunoscutul politician a murit la 75 de ani
Unul dintre cei mai cunoscuți politicieni ai județului Teleorman, Timotei Stuparu, a murit la 75 de ani, anunță ziarulteleormanul.ro.
Anunțul a fost făcut de către colegii lui Timotei Stuparu din Organizația PSD de Teleorman, care au postat pe pagina oficială de Facebook a partidului mesajul de condoleanțe.
“Cu profundă tristețe vă transmitem vestea trecerii în neființă a colegului nostru, Timotei Stuparu, un om care și-a dedicat o mare parte din viață slujirii comunității și activității politice.
Fost Președinte al Consiliului Județean Teleorman, deputat, senator și Secretar General al Organizației PSD Teleorman, a fost un om care a marcat prin activitatea sa viața politică a județului nostru și a lăsat în urmă amintiri, experiențe și momente care nu vor fi uitate.
Astăzi, dincolo de funcțiile pe care le-a ocupat, rămâne amintirea unui coleg și a unui om care a făcut parte din istoria organizației noastre.
Cei care doresc să îsi ia rămas bun, o pot face la capela bisericii Spirea Noua, de pe strada Puișor, nr. 59, zona Marriot, începând de marți 13 octombrie ora 17:00, iar de joi, 15 octombrie ora 17:00, o vor putea face la Biserica Sfânta Treime din sat Ostratu – com. Corbeanca, str. Hipodromului nr. 19.
Slujba de înmormântarea va avea loc vineri, 16 octombrie, la Biserica Sfânta Treime, de la ora 12.00.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumina!”.