Elena Udrea va afla la 1 iulie dacă poate părăsi penitenciarul. La aflarea deciziei instanței, condamnata a izbucnit în lacrimi
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va afla joi dacă scapă de închisoare. Judecătoria Ploiești va analiza cererea sa de eliberare condiționată, după ce aceasta a primit deja avizul Comisiei Penitenciarului Târgșor.
UPDATE Elena Udrea va afla pe 1 iulie dacă va fi eliberată condiționat din închisoare. Procesul acesteia a început joi, la ora 09.00. Avocatul fostului ministru a spus judecătorilor Tribunalului Ploiești că Elena Udrea îndeplinește toate condițiile pentru eliberarea condiționată.
Ba mai mult, Elena Udrea nu a fost niciodată sancționată în perioada detenției, a participat la toate programele din penitenciar și nu a beneficiat de nicio zi de permisie. Avocatul a mai amintit și faptul că prejudiciul în acest dosar a fost achitat aproape integral și există în aplicare mai multe sechestre, transmit cei de la G4Media.
Din informațiile publicației de mai sus, Elena Udrea nu și-a putut stăpâni lacrimile în fața instanței, la aflarea deciziei instanței de a da o soluție, în acest dosar, pe 1 iulie 2025.
Știrea inițială
Începând cu ora 09.00, magistrații Tribunalului Ploiești vor începe ședința în care s eva discuta eliberarea condiționată a Elenei Udrea din Penitenciarul Târgșor.
Fostul ministru a fost încarcerat în iunie 2022 după extrădarea din Bulgaria în contextul condamnării din dosarul „Gala Bute”.
Udrea a fost inculpată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, dar a părăsit țara înainte de pronunțarea verdictului. A fost identificată și arestată în Costa Rica, însă în decembrie 2018 a fost eliberată după o decizie a Curții Constituționale care anula condamnările pentru nerespectarea legii la constituirea completelor de judecători.
În aprilie 2022, pe baza unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins o contestație în anulare și a confirmat pedeapsa de șase ani. Udrea a fugit în Bulgaria, de unde a fost extrădată și încarcerată la Târgșor.
Fostul ministru a fost condamnat pentru coordonarea unui sistem prin care persoane din anturajul său au primit bani de la companii pentru a le garanta plata rapidă a contractelor cu Ministerul Turismului.
Dacă instanța decide că Udrea poate fi eliberată condiționat, fostul ministru va putea părăsi rapid penitenciarul.
CITEȘTE ȘI:
Elena Udrea așteaptă eliberarea condiționată. Comisia de la Penitenciarul Târgșor i-a dat avizul