O posibilă criză a carburanților ar putea schimba regulile pe autostrăzi într-o țară europeană. Viteza ar putea fi redusă la 80 km/h

Publicat: 29 10. 2026, 22:47
Actualizat: 29 10. 2026, 22:49

Elveția ia în calcul reducerea limitei de viteză pe autostrăzi de la 120 la 80 km/h, în cazul unei penurii grave de carburanți. Măsura ar urmări diminuarea consumului, pe fondul unei aprovizionări cu produse petroliere descrise drept „tensionate”.

Statul elvețian analizează reducerea temporară a vitezei pe autostrăzi, ca măsură suplimentară pentru economisirea carburanților. Săptămâna trecută, autoritățile au permis folosirea rezervelor de urgență de motorină, pe fondul unei situații de aprovizionare descrise drept „foarte tensionată”. Până în momentul luării unei decizii, autoritățile recomandă folosirea în comun a mașinilor, transportul public și reducerea deplasărilor de agrement pentru economisirea carburanților.

Loading ...

O posibilă criză a carburanților ar putea schimba regulile pe autostrăzi într-o țară europeană. Viteza ar putea fi redusă la 80 kmh. Sursă foto: Shutterstock.

Aprovizionarea cu carburanți este afectată și de întârzieri în livrările prin conducte, precum și întreruperi ale unei linii feroviare și secetă. Aceste aspecte au îngreunat transportul fluvial. Presa elvețiană menționează și instabilitatea din Golful Persic, arată Le Figaro.

Criza carburanților ar putea schimba regulile de circulație pe autostrăzile din Elveția

Această reducere temporară a vitezei ar „suplimenta retragerile existente din rezervele obligatorii și ar spori economiile suplimentare ale acestora”. Cuantumul acestor economii nu a fost încă specificat. Acest lucru ar trebui stabilit în urma procesului de consultare. Între timp, guvernul federal intenționează să încurajeze populația să utilizeze cu moderație resursele din ce în ce mai rare.

„Apelurile la utilizarea mașinilor în comun, la utilizarea transportului public și la reducerea călătoriilor de agrement, de exemplu, contribuie la reducerea consumului de combustibil”, transmit oficialii, potrivit sursei citate.

Linia de cale ferată din Valea Rinului a fost, de asemenea, închisă de mai multe ori recent, ceea ce a complicat livrările feroviare către Elveția. În ceea ce privește transportul fluvial, acesta este aproape în întregime paralizat de seceta persistentă care a afectat parțial Rinul.

Sursă foto: Shutterstock – imagini care au rol ilustrativ