EXCLUSIV VIDEO | România poate să primească înapoi banii din jaloanele PNRR neîndeplinite. Ministerul Energiei are de recuperat 50 de milioane de euro

Publicat: 25 07. 2023, 08:00

This browser does not support the video element.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a explicat, pentru GÂNDUL, cum pot fi recuperați cei peste 50 de milioane de euro, aferenți cererii de plată numărul doi, reținuți în mandatul lui Vigil Popescu. Deși două jaloane din PNRR au fost declarate de Comisia Europeană ca fiind neîndeplinite, Sebastian Burduja susține că unul dintre ele a fost deja remediat, iar cel de-al doilea se va rezolva în toamnă. Ministerul Energiei gestionează la momentul actual fonduri de 17 milioane de euro, bani pe care trebuie să-i insereze în piață, susține ministrul.

Întrebat ce a găsit odată cu preluarea mandatului, Sebastian Burduja a menționat că Ministerul Energiei ”a fost încărcat cu foarte multe responsabilități, în special în zona de fonduri europene”, gestionând ”16-17 miliarde de euro pe care trebuie să le pună în piață”.

Asta înseamnă PNRR, componenta șase Energie și înseamnă fondul de modernizare, unde România a primit o alocare generoasă din fondurile aferente vânzării certificatelor pentru emisiile de dioxid de carbon, și acolo avem 14-15 miliarde. Suma totală variază în funcție de cotația acestor certificate pe piețele internaționale. Deci, cea mai mare provocare a ministerului este să-și consolideze capacitatea administrativă, să aducă oameni buni și să înceapă să livreze aceste evaluări pentru proiecte, pentru apeluri deja deschise”, a spus Sebastian Burduja, legat de responsabilitatea, dar și de capacitatea actuală a resursei umane din instituție de a introduce banii europeni pe piața din România.

Comisia Europeană a declarat neîndeplinite două jaloane din PNRR. Ministrul Energiei susține că banii pierduți se vor recupera

Sebastian Burduja a explicat că cele două jaloane au fost declarate ca fiind neîndeplinite în urma unor controale ale Autorității Naționale de Audit, aflate sub umbrela Curții de Conturi. Aceste controale în instituție au început încă din timpul mandatului fostului ministru Virgil Popescu și vizează ”jalonul aferent centralelor în cogenerare, moderne, de la Craiova, Constanța, Arad și un jalon aferent investițiilor în producția de hidrogen”, susține ministrul.

Deși Sebastian Burduja a menționat că Autoritatea Națională de Audit a revenit asupra celor două jaloane, considerându-le îndeplinite, Comisia Europeană a transmis contrariul.

”Autoritatea Națională de Audit, care este sub umbrela Curții de Conturi a României, are acest atribut de a verifica modul în care sunt cheltuite fondurile europene în România, deci inclusiv PNRR. Și ei fac un audit pentru toate jaloanele pe care România le declară ca fiind îndeplinite. Au făcut acest audit și pe jaloanele declarate de Ministerul Energiei. Două dintre ele au fost considerate ca fiind neîndeplinite de Autoritatea Națională de Audit în primă instanță.

Ulterior, autoritatea a revenit și a spus că sunt îndeplinite, dar opinia Comisiei Europene pe care am primit-o formal acum câteva săptămâni a fost că ele nu sunt îndeplinite și că vizează două investiții importante, jalonul aferent centralelor în cogenerare moderne de la Craiova, Constanța, Arad și un jalon aferent investițiilor în producția de hidrogen” a explicat ministrul Energiei.

Jalonul aferent centralelor termoelectrice se poate considera ”îndeplinit”, în toamnă fiind așteptată ”o decizie favorabilă” a Comisiei Europene

Ministrul Energiei susține că unul dintre cele două jaloane neconforme a fost deja remediat, în urma controlului care va avea loc în toamnă fiind așteptat un aviz pozitiv al Comisiei Europene în ceea ce privește centralele termoelectrice din Craiova, și Constanța.

”Pentru jalonul aferent centralelor termoelectrice, aceste centrale în cogenerare din Craiova, Constanța, Arad, am reușit să rezolvăm ultimele probleme rămase. Erau aproape de finalizare, era o problemă de proprietate la centrala din Constanța și a fost adoptată o Hotărâre de Guvern care a rezolvat această problemă. Practic Primăria Constanța a preluat în urma unei proceduri de dare în plată acele active și centrala, și poate să implementeze investiția. Iar la Craiova, era o chestiune de semnare efectivă a contractului de finanțare, o scrisoare de confort și într-un timp foarte scurt am reușit să semnăm și acest contract, deci acest jalon noi îl considerăm îndeplinit, el trebuie din nou auditat de Autoritatea Națională de Audit, de Comisia Europeană și sperăm că cel mai târziu în toamna aceasta vom avea o decizie favorabilă pe acest jalon”, a explicat Sebastian Burduja, pentru Gândul.

În cazul jalonului aferent producției de hidrogen a fost necesară reluarea apelului proiectelor. În luna septembrie se vor semna noile contracte

Dacă în cazul jalonului anterior, ceea ce era neconform a putut fi reglat prin emiterea unor documente, în cazul jalonului aferent producției de hidrogen, a fost necesară reluarea apelului proiectelor. Acest demers a împins semnarea contractelor eligibile în toamna acestui an. Ulterior semnării noilor contracte, jalonul va fi considerat închis, deci conform, susține ministrul Energiei.

Celălalt jalon aferent producției de hidrogen a fost mai complicat. Acolo, Ministerul Energiei lansase apelul, veniseră aplicanții, au fost semnate șapte contracte și primul pas a fost să găsim înțelegerea acestor beneficiari pentru a rezilia de comun acord aceste contracte, pentru că fiecare beneficiar a avut niște cheltuieli pentru a putea depune aceste proiecte și practic, printr-o reziliere de comun acord, ei au renunțat la eventuale pretenții împotriva statului român, împotriva Ministerului Energiei, ca urmare a faptului că noi am fost nevoiți să anulăm acest apel în urma concluziilor Comisiei Europene.

Deci n-am avut de ales, am accelerat și aici am relansat apelul, și avem astăzi în consultare publică ghidul. Sunt câteva modificări pe care Comisia le-a solicitat, pe care Autoritatea Națională de Audit le-a solicitat și ne-am propus ca până în luna septembrie să putem semna contractele cu cei care vor fi selectați în cadrul noului apel, și deci și acest jalon să fie considerat închis”, susține ministrul liberal.

Neîndeplinirea jaloanelor din PNRR a dus la reținerea a peste 50 de milioane de euro. Banii pot fi recuperați  

Sebastian Burduja a vorbit și despre banii pe care România riscă să-i piardă dacă nu își îndeplinește jaloanele din PNRR. Acesta a menționat însă că banii se vor recupera în momentul îndeplinirii jaloanelor.

”Au fost reținuți o parte din banii aferenți cererii de plată doi, cred că e vorba de 50 și ceva de milioane de euro. În momentul în care aceste jaloane sunt declarate ca fiind îndeplinite, acele fonduri vor veni în țară”, a transmis ministrul Energiei despre situația fondurilor provenite din PNRR.

Urmărește interviul integral: