Gabriela Firea: „Zilele acestea, pentru unele doamne nu a fost sărbătoare și vacanță, iar în familii s-au petrecut adevărate tragedii”

Publicat: 06 06. 2023, 10:32
Actualizat: 06 06. 2023, 10:40
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis un mesaj în care condamnă „orice fel de violență, încercare de intimidare, mai ales când este vorba despre femei”, vorbind în special despre hărțuirea la locul de muncă.

„Zilele acestea, pentru unele doamne nu a fost sărbătoare și vacanță, iar în familii s-au petrecut adevărate tragedii. O femeie din Capitală a fost ucisă într-un scenariu demn de filmele de groază, iar o doamnă din județul Mehedinți a ajuns la spital în comă de gradul al doilea și multiple leziuni corporale după ce șeful ei a bătut-o cu toporul pentru că ea și-a dat demisia”, conform unui mesaj postat pe Facebook, de ministrul Muncii.

Gabriela Firea arată că se întâmplă cazuri revoltătoare în România, pentru că multă vreme astfel de practici au rămas nesancționate corespunzător gravității lor, iar mentalitatea că voința bărbatului este lege, indiferent de mijlocele prin care și-o exercită, este greu de schimbat.

„Îmi exprim compasiunea pentru doamna respectivă și pentru familia sa, am încredere că justiția va face dreptate! Îmi doresc ca aceste grozavii să nu se mai întâmple, sunt absolut șocante în secolul XXI, într-o societate civilizată”, adaugă sursa citată.

Firea: „De foarte multe ori, femeile tac atunci când sunt victime ale hărțuirii fie de rușine, fie de teama consecințelor”

Vorbind în special despre hărțuire și abuzuri la locul de muncă, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a inițiat, în colaborare cu Ministerul Muncii, un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriu de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă. Proiectul se afla pe circuitul de avizare și în maximum două săptămâni va fi pe masa guvernului, anunță Gabriela Firea.

„Acest ghid va îmbunătăți relațiile de munca dintre angajat și angajator. Cu toții își vor cunoaște atât drepturile cât și obligațiile, iar abuzuri de acest gen vor putea fi împiedicate încă de la primul semn, înainte să se transforme în drame.

Ca atare, îndemn ca femeile și bărbații deopotrivă să parcurgă acest ghid, pentru a se informa în amănunt care sunt practicile incriminate de lege, precum și modalitatea de reclamare a acestor abuzuri”, afirmă demnitarul de la Ministerul Muncii.

Pe parcursul anului trecut au existat, conform MAI, aproximativ 400 de plângeri de hărțuire, femeile fiind victime în cele mai multe din cazuri. Numărul real este, însă, mult mai mare.

„De foarte multe ori, femeile tac atunci când sunt victime ale hărțuirii fie de rușine, fie de teama consecințelor care ar putea apărea în varianta în care ar denunța un comportament nepotrivit. Îndemn angajații să reclame orice gest care aduce atingere demnității, integrității fizice sau mentale, orice mesaj degradant, trebuie să parcurgem acești pași dacă ne dorim o societate corectă pentru noi și copiii noștri. Violența este inacceptabilă în orice context!”, conchide Gabriela Firea.