GÂNDUL NEWS. Guvernul reintroduce șomajul tehnic pentru angajații afectați de pandemie (VIDEO)

Publicat: 19 01. 2022, 20:30
Actualizat: 24 01. 2022, 15:49

This browser does not support the video element.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. Ordonanța de urgență cu privire la plafonarea și compensarea prețurilor la energie și recalcularea facturilor, fără penalități, finalizată până vineri!

Executivul lucrează deja la textul ordonanței de urgență pentru modificarea procedurii de refacere a facturilor la energie care au fost întocmite eronat. Altfel spus, oamenii nu mai trebuie să facă sesizări la ANPC și ANRE. În perioada de aplicare a ordonanței, debranșările vor fi interzise. (Mai multe detalii, aici…)

2. Protest la STB!

Sute de angajați au cerut demisia directorului Societății de Transport din București (STB) și au amenințat că vor bloca transportul în comun din Capitală. Oamenii sunt nemulțumiți de negocierea salariilor, dar și a condițiilor de muncă. Traficul nu a fost blocat pentru că protestatarii erau în timpul lor liber. Chiar și așa, aceștia amenință că se gândesc inclusiv la o grevă care să afecteze circulația în București. Ei spun că nu li s-au mai mărit salariile de 3 ani. (Mai multe detalii, aici…)

3. Guvernul reintroduce șomajul tehnic pentru angajații afectați de pandemie

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că indemnizația va fi de 75% din salariul de bază, însă nu va depăși 75% din câștigul salarial mediu brut. Măsura vine ca un ajutor pentru păstrarea locurilor de muncă și pentru susținerea unor sectoare economice. Sprijinul se va acorda din bugetul asigurărilor pentru șomaj, până la finalul lunii martie. (Mai multe detalii, aici…)

4. O nouă minivacanță pentru bugetari

Guvernul a decis ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie liberă și în acest fel s-a realizat o punte între 30 noiembrie și 1 decembrie, care sunt sărbători legale și weekend. Astfel, angajații la stat vor avea cinci zile libere, în perioada 30 noiembrie-4 decembrie. Pentru a recupera această zi liberă, instituțiile și autoritățile publice vor prelungi programul de muncă până la data de 31 decembrie. (Mai multe detalii, aici…)

5. Peste un milion de persoane, înrolate în Spațiul Privat Virtual până la 31 martie

Este anunțul Ministerului de Finanțe care consideră că țința cu privire la înrolarea suplimentară a 500.000 de persoane juridice în sistemul informatic dezvoltat de ANAF prin care se pot derula operații fără deplasarea la ghișeu va fi atinsă în primul trimestru al acestui an. În Planul Național de Redresare și Reziliență ținta propusă are ca termen trimestrul II al acestui an.