Gicu Grozav nu se teme de duelul cu FCSB. Mesaj războinic al vedetei de la Petrolul: „Vin aroganți!”

Publicat: 18 07. 2025, 09:30
Gicu Grozav nu se teme de duelul cu FCSB / Sursa FOTO: prosport.ro

Fotbaliștii Petrolului sunt, deja, cu gândul la duelul de sâmbătă, 19 iulie, împotriva campioanei FCSB, programat de la ora 21:30, la Ploiești, pe arena „Ilie Oană”, în etapa a doua a Ligii 1.

Înaintea confruntării, Gicu Grozav (34 de ani) a vorbit fără ocolișuri despre confruntarea Petrolul – FCSB.

Grozav: „Au două echipe foarte bune”

Atacantul „lupilor galbeni” este convins că formația bucureșteană va veni la Ploiești cu o atitudine superioară, în ciuda eșecului rușinos suferit în Andorra, scor 1-2, cu Inter Club d’Escaldes, în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.

„Cu siguranță că vor veni cu nasul pe sus și mai aroganți, așa!”, a declarat Grozav într-o conferință de presă. Totuși, fotbalistul recunoaște că FCSB rămâne un adversar valoros, care trebuie respectat: „Într-adevăr, ei au valoare! Au două echipe foarte bune, cu ambele se pot bate la campionat. Ăsta e adevărul”.

În același timp, Gicu Grozav a ținut să-l laude pe fostul său coleg de echipă, Zima, acum la FCSB. Înaintea duelului direct, căpitanul Petrolului a transmis un mesaj clar: „Zima merită mai multe șanse acolo. E un portar foarte bun, dar nu e de neînvins”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Petrolul, lovitură teribilă pe piața transferurilor: vine un fost jucător de la LAZIO ROMA! Contract până în 2027

Culisele transferului lui Chică Roșă la Petrolul au ieșit la iveală! Impresarul a rupt tăcerea: ”Am avut pentru el două oferte din Superligă”

Gigi Becali, criză de nervi după înfrângerea din Andorra. „Ești ciung!”. Patronul FCSB amenință că va merge la antrenamente