Greșeala pe care mulți o fac. De ce nu trebuie să păstrezi roșiile în frigider
Depozitarea roșiilor direct în frigider imediat după cumpărare este una dintre cele mai frecvente greșeli din bucătărie, avertizează specialiștii. Ele pot fi păstrate ferme și aromate săptămâni întregi dacă nu sunt puse la rece de cum ajungeți acasă.
Deși pare o soluție logică pentru a le menține proaspete mai mult timp, temperaturile scăzute le afectează textura, aroma și procesul natural de coacere.
Temperaturile scăzute afectează textura și gustul roșiilor
Roșiile sunt incredibil de versatile, indiferent dacă sunt folosite la un sandviș pentru prânz sau servite într-o salată sănătoasă la cină. Dar Gem Wade, expert culinar și fondator al Cook With Gem, spune că frigiderul este „cel mai rapid mod de a strica roșiile”. De ce? Pentru că temperaturile reduse slăbesc structura celulară a pulpei de roșie, ceea ce le face apoase și făinoase. În timp, se vor transforma într-o masă moale, fără consistență.
„Dacă puneți imediat roșiile în frigider când ajungeți acasă de la piață, vă rog să vă opriți! Frigiderul ucide textura și aroma roșiilor. Mai bine lăsați-le într-un castron pe blatul bucătăriei și folosiți-le la temperatura camerei”, spune Gem Wade, citată de publicația britanică The Express.
S-a dovedit că frigiderul încetinește sau chiar oprește procesul de coacere, esențial pentru dezvoltarea aromei din roșii. Enzimele responsabile de producerea zaharurilor și a acizilor, care dau gustul caracteristic, sunt afectate, iar roșiile devin fade.
Așadar, specialiștii recomandă păstrarea roșiilor la temperatura camerei, într-un bol sau coș, pe blatul din bucătărie. De altfel, se știe că mediul ideal este unul ușor răcoros, în jur de 12 grade Celsius, ferit de lumina directă a Soarelui, care poate deteriora coaja și grăbi alterarea.
Și, dacă mai vreți un truc, iată-l: depozitați roșiile cu codița în jos! Această poziționare reduce pierderea de umiditate prin zona tulpinii și ajută la menținerea fermității pentru mai mult timp.
Cât timp rezistă roșiile fără frigider
În condiții optime, roșiile pot rămâne proaspete între una și două săptămâni pe blatul din bucătărie. În tot acest interval, ele vor continua să se coacă și să își intensifice aroma. În schimb, ținute în frigider, se vor degrada după aproximativ 3 zile, dacă sunt roșii proaspete, din grădină.
Specialiștii fac aceste recomandări pe fondul risipei alimentare ridicate. Vara și toamna, milioane de roșii sunt aruncate pentru că se deteriorează înainte de a fi consumate. Și, din păcate, depozitarea incorectă este unul dintre factorii principali. Astfel, respectând câteva reguli simple de păstrare nu doar că prelungim durata de viață a roșiilor, dar le menținem și gustul autentic, în același timp contribuind la reducerea risipei alimentare, mai scrie cotidianul britanic.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ce alimente să nu ții în frigider. De ce nu e bine să fie depozitate la temperaturi scăzute