În China a fost descoperită o nouă „variantă” SARS-CoV-2, mult mai contagioasă decât Omicron. Cum e denumită și care sunt simptomele

Publicat: 27 12. 2022, 22:24
Actualizat: 27 12. 2022, 22:28
FOTO - Caracter ilustrativ: Shutterstock

În China a fost descoperită o nouă „variantă” SARS-CoV-2, denumită BF.7, care a devenit majoritară în Beijing, de la începutul lui decembrie 2022. De fapt, este vorba de o subvariantă a variantei BA.5 – celebra variantă Omicron.

BF.7 ar fi mult mai contagioasă decât Omicron, potrivit unor experţi citați de Știrile Pro TV. Nivelul de reproducere (RI) al acestei subvariante ar fi cuprins între 10 şi 18,6, pe când media Omicron este de 5,08.

Astfel, o persoană infectată cu subvarianta BF.7 ar putea transmite noul coronavirus la cel puţin alte zece persoane.

Totuși, potrivit altor specialiști, nu este sigur că BF.7 este mai periculoasă decât Omicron. Aceștia subliniază că în urma unei infectări cu BF.7 apar aceleaşi simptome ca la o infectare cu Omicron, adică febră, tuse, dureri în gât, oboseală și curgerea nasului.

În schimb, BF.7 ar avea o perioadă de incubaţie, adică timpul de la infecţie la apariţia primelor simptome, mai mică decât Omicron şi ar fi în măsură să evite mai bine apărarea imunitară a organismului.

Subvarianta BF.7, prezentă deja în Europa și SUA

Subvarianta BF.7 este prezentă şi în Europa, în Franţa în proporţie de 0,99%, iar în Germania de 12,.5%. În Statele Unite, ea prezintă o proporţie de 1,5%.