UPDATE. Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia Curții de Apel Ploiești, prin care a fost suspendată hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Reamintim că întreaga situația a pornit, după ce Curtea de Apel Ploiești a suspendat executarea hotărârii prin care Curtea Constitutională a României a anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024.
Decizia Curții de Apel Ploiești a fost luată cu zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, ce va avea loc pe 4 mai 2024.
„Respinge cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca rămasă fără obiect. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active în recurs invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de Andrei Ştefan Mitrea ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Curtea Constituţională a României şi recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând:
Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghiţa, ca inadmisibile. Definitivă. Pronunţată astăzi, 25 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
În concret, judecătorul Alexandru Vasile a dispus joi, 24 aprilie 2025, suspendarea executării Hotărârii nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale.
O femeie a formulat la Curtea de Apel Ploiești, în 10 aprilie, o acțiune care prin decizia primită de la judecătorul Alexandru Vasile cu 10 zile înaintea alegerilor ar putea avea efecte asupra alegerilor prezidențiale din mai 2025.
Gheorghița Popescu a depus acțiunea în aceeași zi în care alte 10 persoane au formulat aceleași cereri, în dosare separate. Curtea Constituțională a formulat deja recurs, care urmează să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea Constituțională a atacat decizia luată de judecătorul Curții de Apel din Ploiești, Alexandru Vasile, referitor la admiterea solicitărilor de anulare a hotărârii CCR cu privire la alegerile prezidențiale. Recursul a fost înregistrat vineri 25 aprilie și se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivitportal.just.ro.
Oficiali ai Curții de Apel Ploiești au transmis, prin intermediul unui comunicat, că doar cu o zi înainte, în data de 23 aprilie 2025, un alt magistrat de la Curtea de Apel Ploiești a judecat o altă cerere similară, dintr-o listă de 11 înregistrate în 10 aprilie.
ȘTIRE INIȚIALĂ. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Curtea Constituţională a României, cât și alte două persoane fizice care nu figurează ca părţi în dosar au formulat recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești. Judecătorul Alexandru Vasile a admis, joi, o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidenţiale.
”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare”, potrivit minutei deciziei.
Decizia magistratului de la Curtea de Apel Ploiești a fost contestată de Curtea Constituțională a României, vineri 25 aprilie. Termenul în care poate fi atacată decizia magistratului de la Ploiești este de cinci zile de la pronunțare, astfel expiră la data de 30 aprilie 2025. De la acea dată, Înalta Curte poate oricând judeca recursurile depuse.
De asemenea, Parchetul Curții de Apel Ploiești a depus recurs, încă de joi, 24 aprilie, împotriva decizie magistratului de la Curtea de Apel Ploiești.
CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări a judecătorului Alexandru Vasile, în cazul sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin care a fost suspendată decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. În aproximativ 30 de alte cauze identice soluționate de curțile de apel din țară soluțiile pronunțate au fost de respingere a acțiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens, motivează CSM.
Între 8 și 17 aprilie 2025, curțile de apel din România au fost asaltate cu peste 130 de cereri prin care se solicită anularea sau suspendarea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Curtea de Apel Ploieşti a fost singura care a decis anularea și suspendarea deciziei Curții Constituționale (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Acest val de acțiuni juridice a fost generat de un site intitulat „Turul 2 Înapoi” și de postarea de pe TikTok a unei foste judecătoare ce oferă instrucțiuni detaliate despre cum se plătește taxa judiciară de timbru, transmite Hotnews.ro.
Curtea Constituțională, în calitate de garant al supremației Constituției, a transmis un comunicat prin care face cunoscute motivele care stau ca bază pentru recursul formulat.
„Curtea Constituțională a României, în calitate de garant al supremației Constituției, a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate în data de 24 aprilie 2025 de Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.301/42/2025, prin care a fost anulată și suspendată executarea Hotărârii Curții Constituționale nr.32/2024.
În mod regretabil, cu încălcarea prevederilor Constituției României și ale Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care consacră caracterul general obligatoriu al actelor jurisdicționale ale Curții Constituționale de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, o instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională. Aceste aspecte au determinat Curtea să acționeze procesual pentru a apăra ordinea constituțională și efectele Hotărârii nr.32/2024.
Hotărârea Curții Constituționale nr.32/2024 este un act jurisdicțional, adoptat în exercitarea competenței proprii și exclusive prevăzute la art.146 lit.f) din Constituție. Actele jurisdicționale ale Curții Constituționale nu sunt acte administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate. Ca atare, toate efectele constituționale și legale ale Hotărârii nr.32/2024 se produc pentru viitor, sunt general obligatorii pentru toate autoritățile întrucât fac parte din ordinea constituțională, în temeiul competenței exclusive a Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României.
România este un stat de drept în care Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și propriei legi, iar competența sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică. Toți cetățenii au acces la justiție, însă, exercitarea acestui drept și înfăptuirea justiției se realizează numai în condițiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cu respectarea competenței exprese a instanțelor judecătorești, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc.
Prin promovarea căii de atac a recursului, Curtea Constituțională a urmărit restabilirea cât mai urgentă, a ordinii constituționale, respectul deplin și neechivoc pentru deciziile și hotărârile sale și eliminarea din ordinea juridică a oricăror interpretări juridice eronate și a aplicării cu rea-credință a legii. Curtea Constituțională menționează că, începând cu luna decembrie 2024, au fost promovate în fața instanțelor judecătorești din toată țara peste 200 de acțiuni similare, de contestare a Hotărârii Curții Constituționale nr.32/2024.
Până la această dată, instanțele de contencios administrativ, în respectul Constituției și al legii, au respins aceste cereri, sentința Curții de Apel Ploiești fiind una cu totul singulară și izolată. Independența judecătorului nu justifică într-un stat de drept și democratic nesocotirea Constituției și a legii, judecătorul fiind chemat, potrivit art.1 alin.(5) și art.124 din Constituție, să le respecte și să le apere, nu să le încalce.
Independența judecătorului nu implică arogarea exercitării de către instanțele judecătorești a unui control de constituționalitate a legilor și înlăturarea de la aplicare a acestora pe motiv că ar contraveni Constituției. Independența judecătorului nu presupune independența acestuia față de însăși sistemul de drept. Judecătorul trebuie să se supună exigențelor cadrului normativ, să-și exercite atribuțiile în limitele statutului și competențelor sale, să interpreteze legile potrivit regulilor de interpretare rațional-juridică a dreptului pozitiv, să aplice legea în mod obiectiv și imparțial și să excludă orice tendințe de voluntarism și arbitrariu în activitatea de înfăptuire a justiției. Justiția se înfăptuiește în numele legii, și nu potrivit convingerilor, percepțiilor sau opiniilor personale ale judecătorului”, după cum reiese din documentul transmis de CCR.
Sursă foto: Gândul
CITIȚI ȘI:
Curtea Constituțională a României ATACĂ decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești