IREAL ce a aflat o femeie despre iubitul ei, după 20 de ani de relație. Cine era, de fapt, bărbatul: „A distrus-o, nu mai doarme”

Publicat: 07 09. 2023, 17:17

Descoperire uluitoare după aproape 20 de ani de relație. O femeie a aflat că individul cu care avea un copil și cu care își dorea să se căsătorească era de fapt agent sub acoperire!

Și-a ținut ascunsă adevărata identitate pe tot parcursul relației și și-a recunoscut chiar și copilul cu numele de familie fals.

Femeia este acum în depresie, iar familia se află în stare de șoc.

După 19 ani cât au fost împreună, au avut un copil și doreau să se căsătorească, bărbatul s-a dovedit a fi ofițer de poliție sub acoperire.

Polițistul și-a ascuns identitatea reală în toată această perioadă, nu i-a spus niciodată partenerei sale adevărata sa ocupație, mergând chiar până la a-și folosi identitatea fictivă pe certificatul de naștere al fiului lor.

Abia în 2020, după logodna oficială, femeia a descoperit că logodnicul ei, pe care îl credea un businessman, era de fapt un ofițer de poliție britanic.

Nu a știut nimic timp de 19 ani!

Biroul Independent pentru Conduita Poliției (Iopc), un organism de supraveghere a aplicării legii, anchetezză ofițeri de poliție de rang înalt din Avon și Somerset, care știau despre relația ofițerului sub acoperire cu femeia încă din 2013.

Au așteptat șapte ani pentru a o anunța pe femeie că, de fapt, trăiește cu un ofițer sub acoperire.

Nu se știe de ce bărbatul nu a renunțat la relația cu femeia, care a început în 2001.

Se presupune că ea nu este ținta operațiunii de supraveghere și nici familia ei, care susține că nu a avut niciodată legături cu infractori.

Rudele susțin că femeia este în stare de șoc, „o umbră a persoanei care era”.

„Toată această poveste a distrus-o”, a declarat sora ei. „A exprimat gânduri sinucigașe, plânge în fiecare zi, nu doarme, este foarte speriată”.

Vestea a fost devastatoare pentru familie

„Stresul provocat de această situație a distrus sănătatea tatălui nostru. A ajuns la spital. Mama mea ia antidepresive, nu poate dormi noaptea. Nu putem vorbi despre asta cu nimeni, nici măcar cu copiii noștri”, a adăugat ea.

Familia spune că a fost avertizată de conducerea poliției că, dacă oamenii vor afla de aventură, se vor crea „tulburări”.

Cu toate acestea, rudele femeii înșelate crede că avertismentul a fost folosit pentru a-i atrage în acoperirea acestui scandal.

Sora femeii spune că polițiștii ar trebui să servească și să protejeze, dar ei se vor proteja pe ei înșiși.

Poliția din Avon și Somerset nu a răspuns la solicitările de comentarii, dar miercuri forțele de ordine au transmis scuze, scrie The Guardian.

Sursa foto: Pixabay