Kremlin: Putin nu recunoaște independența regiunilor din Donbass

Publicat: 16 02. 2022, 18:17
Sursa foto: Profimedia

Vladimir Putin a luat notă de cererea Dumei de Stat de a recunoaște autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk, dar o astfel de măsură nu va fi în conformitate cu acordurile de la Minsk, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit TASS.

„Nu există reguli clare în această privință”, a spus el ca răspuns la o întrebare a TASS despre pașii care ar putea urma cererii Dumei de Stat. „Președintele a primit cererea ți a luat-o în considerare”, a spus Peskov. El a subliniat, totuși, că „recunoașterea celor două regiuni din Donbass nu este în conformitate cu acordurile de la Minsk”.

Cererea Dumei de Stat „este într-adevăr un semn foarte clar care indică starea de spirit a legislatorilor și opinia publică dominantă a națiunii”. „Cu toate acestea, președintele a subliniat că lucrul cel mai important este de a ajuta la rezolvarea situației din sud-estul Ucrainei și acest lucru se poate face numai prin eforturi susținute pentru a facilita punerea în aplicare a pachetului de măsuri de la Minsk”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Pe acest lucru se va concentra președintele”, a precizat el.

Marți, Putin a comentat cererea Dumei de Stat de a recunoaște autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk, în cadrul unei conferințe de presă care a urmat discuțiilor cu cancelarul german Olaf Scholz. „Voi porni de la faptul că trebuie să facem cu toții totul pentru a rezolva problema Donbassului, ceea ce ar trebui făcut, în primul rând, pe baza oportunităților oferite de acordurile de la Minsk, care nu au fost implementate pe deplin. Ne așteptăm ca partenerii noștri de pe cealaltă parte a Atlanticului și din Europa, în primul rând Germania și Franța, să exercite influența necesară asupra autorităților actuale de la Kiev și să se găsească o soluție”, a menționat liderul rus.