Letonia nu mai dă vize cetăţenilor ruşi, invocând războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Publicat: 05 08. 2022, 21:01
Sursa: Wikipedia

Letonia nu va mai acorda deocamdată vize cetăţenilor ruşi, a anunţat vineri ambasada letonă la Moscova, invocând războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

De acum înainte, vor fi acceptate doar cereri de viză de la cetăţeni ruşi care doresc să participe la înmormântarea unei rude apropiate în Letonia, a anunţat ambasada pe Twitter, relatează Agerpres.

Ţara baltică membră a UE şi NATO a restricţionat deja emiterea de vize pentru cetăţenii vecinului ei mult mai mare, acordându-le doar din motive umanitare.

De exemplu, Letonia încă elibera permise de şedere unui mare număr de jurnalişti ruşi care nu mai puteau lucra în ţara lor din cauza restricţiilor impuse mass-media de autorităţile ruse.

Cu toate acestea, autorităţile de securitate letone au avertizat recent asupra unor posibile riscuri dacă tot mai multe mass-media ruse ar veni să lucreze în Letonia.