Marcel Ciolacu: ”O să DEMISIONEZ dacă pierd alegerile. Momentan nu am pierdut niciun rând de alegeri”. Cum ar vota Nicolae Ciucă la prezidențiale

Publicat: 21 02. 2024, 22:00

This browser does not support the video element.

Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au fost întrebaţi dacă demisionează, în cazul în care nu vor obține un scor de peste 50%. Premierul a replicat: „Eu o să demisionez dacă pierd alegerile. Momentan nu am pierdut niciun rând de alegeri”, iar Nicolae Ciucă a spus că „rolul nostru astăzi (…) nu este acela de a discuta despre demisie”. Întrebat dacă l-ar vota pe Ciolacu la prezidențiale, liderul PNL a ocolit un răspuns clar.

Nicolae Ciucă spune că nu este prima dată când este întrebat dacă l-ar vota pe Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale.

„Am mai primit această întrebare – eu sunt membru PNL. Dacă aș fi membru PSD, îndeplinește probabil condițiile să fie votat, dar nu sunt membru PSD. Eu sunt membru PNL și voi vota un candidat al Partidului Național Liberal”, a spus Ciucă.

Întrebat dacă exclude total posibilitatea unui candidat unic la alegerile prezidențiale, Ciucă a replicat:

„După toate întrebările și răspunsurile de până acum, revin la o sinteză a tot ceea ce am reușit să învăț în acești ani puțini pe care i-am petrecut în politică: niciodată să nu spui niciodată”, a spus liderul PNL.

De asemenea, liderii coaliţiei au fost întrebaţi dacă PSD şi PNL îşi asumă un scor de 50% la europarlamentare. Ciolacu a spus că „va fi un scor foarte bun”, iar Ciucă a precizat că „ne asumăm scorul care să ne plaseze pe primul loc la alegerile europarlamentare”.

Ciolacu: ”O să demisionez dacă pierd alegerile. Momentan nu am pierdut niciun rând de alegeri”

Întrebați dacă demisionează, în cazul în care nu va fi un scor de peste 50%, Marcel Ciolacu a replicat: „Eu o să demisionez dacă pierd alegerile. Momentan nu am pierdut niciun rând de alegeri”, iar Nicolae Ciucă a spus că „rolul nostru astăzi, când am luat o decizie care vizează desfăşurarea unei campanii politice şi a unei confruntări politice nu este acela de a discuta despre demisie” şi că „e vorba de a face tot ce ne stă în putinţă să mobilizăm activul de partid, electoratul, să reuşim ca scorul pe care îl obţin partidele separat la locale şi împreună la europarlamentare să fie cel mai bun cu putinţă”.

„Ne asumăm scorul care să ne plaseze pe primul loc la alegerile europarlamentare”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat dacă îşi asumă cele două partide de coaliţie un scor de 50% la europarlamentare, miercuri la Parlament.

La rândul său, Marcel Ciolacu a spus: „Va fi un scor foarte bun. E decizia românilor, nu a mea, a domnului Ciucă sau a colegilor noştri”.

Chestionat câte mandate speră să obţină alianţa electorală PNL şi PSD la europarlamaentare, Ciucă a replicat: „Cât mai multe, dar depinde de votul cetăţenilor”.

De asemenea, Marcel Ciolacu a răspuns la această întrebare că „această alianţă va fi pe primul loc, detaşat”.

Chestionaţi dacă demisionează, dacă scorul la alegerile europarlamentare nu este de 50%, Ciolacu a răspuns: „Eu o să demisionez dacă pierd alegerile. Momentan nu am pierdut niciun rând de alegeri”.

„Vă rog frumos nu îmi deranjaţi creşterea. Îmi asum în continuare acelaşi lucru. Eu nu sunt un om înfumurat. Nu suntem nişte lăudăroşi. Nu e vorba că fugim de acest tip de răspundere”, a completat liderul social-democraţilor.

Nicolae Ciucă a precizat, la aceeaşi întrebare, că atunci când a fost luată decizie listei comune PNL şi PSD la europarlamentare, rolul şi scopul nu a fost discuţia despre demisie, ci de a face tot ceea ce este posibil să fie mobilizat activul de partid şi electoratul.

„Rolul nostru astăzi, când am luat o decizie care vizează desfăşurarea unei campanii politice şi a unei confruntări politice nu este acela de a discuta despre demisie. E vorba de a face tot ce ne stă în putinţă să mobilizăm activul de partid, electoratul, să reuşim ca scorul pe care îl obţin partidele separat la locale şi împreună la europarlamentare să fie cel mai bun cu putinţă”, a explicat liderul PNL.