Marius Bodnariu, tatăl familiei româno-norvegiene a cărei poveste a inspirat „Fjord”, a rememorat clipele dramatice din Scandinavia
Marius Bodnariu, tatăl familiei româno-norvegiene a cărei poveste a inspirat „Fjord”, a rememorat clipele dramatice din Scandinavia
Marius Bodnariu, tatăl familiei româno-norvegiene a cărei poveste a inspirat filmul „Fjord”, pelicula cu care Cristian Mungiu a câştigat pentru a doua oară Palme d’Or, a rememorat clipele dramatice prin care a trecut în urmă cu mai bine de 10 ani, când el şi soţia sa, Ruth, au intrat în conflict cu sistemul de protecţie a copilului din Norvegia, preia stiripesurse.ro.
Cazul familiei Bodnariu a provocat atunci o amplă emoţie publică în România şi în diaspora, după ce cei cinci copii ai familiei au fost luaţi de autorităţile norvegiene. Antena 3 CNN a prezentat pe larg cazul la acel moment, inclusiv printr-un material exclusiv realizat cu familia Bodnariu în Norvegia, şi a militat pentru ca Ruth şi Marius Bodnariu să îşi primească înapoi copiii.
Un coşmar
„Era o situaţie teribilă, într-adevăr. Părea foarte nereală, ca un coşmar şi asta ne-a ţinut în fiecare zi până când copiii ne-au ajuns acasă. În acelaşi timp, manifestarea şi sprijinul pe care l-am primit public ne-a întărit şi ne-a dat speranţă, şi ne-a reînnoit-o în fiecare zi. Şi mulţumim Lui Dumnezeu pentru fiecare persoană care s-a implicat pentru noi – contează mult”, a declarat Marius Bodnariu.
Norvegienii sunt foarte răzbunători
Întrebat dacă s-a mai întors împreună cu familia în satul Redal, din comuna Naustdal, aflată într-un mic fiord norvegian, Marius Bodnariu a spus că nu a mai făcut acest pas, deşi nu are nicio restricţie oficială.
„Nu, nu ne-am mai întors. Ştim că este un risc foarte mare – nu avem vreo restricţie sau vreo interdicţie –, dar, cel puţin în dreptul Norvegiei, am descoperit şi din alte cazuri că sunt foarte răzbunători, nu vor să admită că au făcut greşeli, deşi sunt deja foarte multe sentinţe CEDO împotriva Norvegiei şi încă o sumă bună de cazuri, care urmează să fie judecate la CEDO împotriva Norvegiei”, a afirmat Marius Bodnariu.
Ruth Bodnariu şi Marius Bodnariu formează o familie creştină româno-norvegiană cu cinci copii. În prezent, cuplul locuieşte în Braşov.
Povestea familiei Bodnariu, transformată în Fiord
Drama familiei Bodnariu se află la baza filmului „Fjord”, noua producţie a lui Cristian Mungiu, recompensată cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul spune povestea unei familii româno-norvegiene a cărei viaţă liniştită este dată peste cap în momentul în care intră în conflict cu reprezentanţii sistemului de protecţie a copilului din Norvegia.
Recomandarea autorului: Cazul Bodnariu A EXPLODAT în această dimineață: nimeni nu își poate explica DECIZIA ȘOCANTĂ. Mii de oameni au ieșit în stradă