VIDEO Marius Budăi: „Nu se poate trăi în România cu o pensie 1.700 de lei. Și CE a fost de acord cu acest lucru”

Publicat: 27 04. 2022, 21:03
Actualizat: 27 04. 2022, 21:49

This browser does not support the video element.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reafirmat că un pensionar nu poate trăi decent cu o pensie de 1.700 de lei pe lună în România, iar acest lucru a fost discutat și la Comisia Europeană de unde a obținut o perspectivă de rediscutare a procentului alocat pentru aceste venituri. 

De asemenea, el a precizat că pensiile au fost majorate la începutul anului 2022 cu 25%, iar pentru cei cu venituri minime a fost implementat programul social  prin care cei aflați în nevoie vor beneficia de acele vouchere în valoare de 50 de euro care vor veni din două în două luni.

„Este neconstituţional şi nelegal să mărim pensiile diferenţiat pentru că am încălca principiul contributivităţii, dar pentru pensia minimă am majorat-o cu 25% de la 1 ianuarie. Pentru pensiile mici avem aceste măsuri care se vor aplica până la sfârşitul de an, din două în două luni, vor intra în vigoare din iunie, se vor face imediat cum există posibilitatea, plăţile, nu va exista să nu se plătească şi să fie prinsă şi luna iunie, indiferent când se va face plata. Suntem în perioada de discuţii cu Comisia Europeană, ne închidem pe majoritatea discuţiilor, deci nu există probleme aici”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.

Ministrul Muncii a fost întrebat de un alt pensionar dacă ar putea trăi cu 1.700 de lei pe lună, iar răspunsul acestuia a fost clar: „NU”

„Nu. Este aceeaşi întrebare pe care eu am adresat-o în deschiderea discuţiilor cu Comisia Europeană atunci când am justificat de ce strig de nebun, spuneau unii, că 9,4 nu este suficient.  Am întrebat tranşant, direct, ferm, fără niciun fel de ezitare, pensia minimă este 200 de euro, salariul minim este 300 de euro, dragii mei comisari, dragii noştri europeni, aţi putea trăi cu 200 sau 300 de euro pe lună? Au pus capul jos şi au recunoscut că nu ar putea trăi cu aceşti bani”, a răspuns Marius Budăi.