Miliardarul care a fondat lanţul de modă Mango, Isak Andic, a murit într-un accident

Publicat: 14 12. 2024, 23:26
Doina Ruști, despre moartea tatălui și iertare: „Am transformat tragedia în literatură, nu în răzbunare” Cel mai recent episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, difuzat pe 21 iunie, a adus în fața publicului o confesiune rară și tulburătoare. Invitată în studio, scriitoarea Doina Ruști a vorbit despre cea mai grea amintire a vieții ei – moartea violentă a tatălui – și despre modul în care a ales să transforme suferința în creație, nu în ură. Cunoscută pentru romanele sale de forță, distinse cu cele mai importante premii literare din România, Doina Ruști și-a pus adesea în pagină traumele personale sub forma metaforelor și a simbolurilor. De această dată însă, a vorbit fără filtre. „M-a torturat de-a lungul copilăriei vara de iulie, parfumul zarzărelor coapte, ziua în care el a murit.” Adrian Artene a adus subiectul în discuție cu o remarcă plină de empatie: „Cu blândețe despre moartea tatălui și vă ascultam vorbind fără să-i condamnați pe asasini.” Replica Doinei Ruști a fost fermă și surprinzătoare: „Da, categoric. Nici nu se pune problema răzbunării.” Pentru autoare, tragedia nu este un motiv de ură, ci o experiență care, oricât de dureroasă, trebuie asimilată, transformată și înțeleasă. Nu în cheie judiciară, ci umană. „Nicio societate, nicio lume nu poate fi judecată după legile de acum. E o greșeală masivă. Ar trebui să fii acolo, în interiorul faptelor respective, ca să poți să judeci.” În acel „acolo” – vara de iulie care i-a marcat copilăria – s-au născut nu doar traume, ci și o literatură puternică, infuzată de sensuri. Figura criminalului, reacțiile celor din jur, detaliile brutale ale morții părintelui său – toate au fost sedimentate în memoria scriitoarei și, mai târziu, alchimizate în ficțiune. „Am scris, după aceea, multe cărți parfumate. Am încercat să transform fiecare trăire și experiență într-o poveste care menține doar esențialul – parfumul zarzărelor coapte. Masa de ciment pe care zăcea trupul tatălui meu a rămas în fundal. Pentru că acolo, în profunzimea lucrurilor, începe literatura.” Puțini autori români contemporani vorbesc cu atâta luciditate despre pierdere și cu atâta forță morală despre iertare. Într-o societate tot mai grăbită să arunce verdicte, Doina Ruști aduce o perspectivă nuanțată și profund umană: nu tot ce doare trebuie răzbunat. Uneori, durerea poate deveni artă. / foto cu caracter ilustrativ

Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Andic era cel mai bogat om din Catalonia şi unul dintre cei mai bogaţi din Spania.

Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă de 150 de metri în timp ce făcea o drumeţie cu rudele în peşterile Monserrat de lângă Barcelona, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Familia sa a sunat la serviciile de urgenţă în jurul orei locale 12.30, potrivit ziarului spaniol El Pais.

Au fost trimise un elicopter şi o ambulanţă, dar acestea au confirmat decesul la sosirea la locul accidentului.

Isak Andic, care era preşedinte neexecutiv al Mango, s-a născut în Istanbul, Turcia, şi s-a mutat în Spania în anii ’60 înainte de a fonda compania Mango în 1984.

Andic era cel mai bogat om din Catalonia şi unul dintre cei mai bogaţi din Spania, Forbes estimându-i valoarea la 4,5 miliarde de dolari.