Ministrul USR din Republica Moldova, Claudiu Năsui, omagiază PSD: „În ultimii zece ani, mai toate inițiativele politice au fost împreună cu social-democrații”
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la Chișinău, fostul deputat USR, Claudiu Năsui, a vorbit joi despre colaborarea cu PSD, precizând că majoritatea inițiativelor legislative pe care le-a promovat în Parlamentul României au fost realizate împreună cu social-democrații. Oficialul s-a declarat optimist și în privința colaborării cu noul Guvern de la București.
Întrebat joi, într-un interviu acordat publicației Cotidianul.md, cum vede colaborarea cu noul Executiv de la București, în condițiile în care acesta are o coloratură politică diferită de cea a partidului din care provine, Năsui a avut cuvinte de apreciere la adresa social-democraților.
„Să știți că în ultimii 10 ani, cât am fost în Parlamentul României, mai toate inițiativele politice pe care le-am avut, proiectele de lege de debirocratizare, privind sporirea libertăților economice, au fost împreună cu PSD. Le-am avut împreună cu colegi de acolo și ne-am înțeles foarte bine.
Iar cu ocazia vizitei Guvernului României la Chișinău, m-am înțeles foarte bine și mi se pare că în cazul în care domnul Neacșu reușește să implementeze planurile pe care le-a expus, iar eu îi doresc mult succes să o facă, va face un munte de bine și României, și Republicii Moldova. Are niște proiecte care vor ajuta ambele maluri ale Prutului”, a declarat Claudiu Năsui.