Miruță prezintă drept „câștig parțial” eșecul operațiunilor pe care le-a coordonat pe Dunăre și dă vina pe specialiști: „Am dus la îndeplinire planurile”

Publicat: 12 08. 2026, 12:33
Radu Miruță

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită joi, 13 august. El susține că investițiile făcute pentru creșterea debitului Dunării au fost recuperate într-o singură zi de funcționare a reactorului. De altfel, în declarațiile sale, transformă marele eșec al Guvernului într-un „succes parțial” și dă vina pe specialiști.

Radu Miruță spune că operațiunile pentru menținerea în funcțiune a CNE Cernavodă au reprezentat un „câștig parțial”. Printre intervenții s-au numărat scufundarea barjelor și dislocarea stâncii de pe Brațul Bala. Ministrul interimar al Transporturilor susține că intervențiile au prelungit funcționarea centralei cu câteva zile. El consideră rezultatul un câștig, chiar dacă unul „parțial”.

 Loading ...

„Etapele care au fost propuse de Ministerul Mediului au demonstrat câștigarea câtorva zile. Oficial, Centrala de la Cernavodă săptămâna trecută anunțase că urmează să fie decuplată în procedură de închidere joia sau vinerea trecută”, a declarat ministrul Miruță.

Radu Miruță (USR), ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor

Ministrul susține că Apele Române au propus măsuri pentru prelungirea funcționării centralei, în contextul blocării proiectului de la Bala. Intervențiile au inclus dinamitarea unei stânci, dragarea zonei și scufundarea unor barje. Potrivit lui Radu Miruță, aceste măsuri au prelungit funcționarea Unității 2 cu 2-3 zile.

„Apele Române au propus o serie de măsuri punctuale în lipsa realizării proiectului de la Bala, care a fost găsit blocat la Ministerul Transporturilor. Au propus chirurgical câteva măsuri care au prelungit funcționarea Centralei de la Cernavodă. Aceste măsuri au făcut parte dintr-un raport de expertiză tehnică a celor de la Apele Române, care au solicitat sprijin pentru a duce la îndeplinire acest raport în Ministerul Apărării pentru dinamitarea acelei stânci care a prelungit 2-3 zile funcționarea, pentru dragare și pentru scufundarea acelor barje”, a declarat Miruță.

„Noi am dus la îndeplinire planurile pe care acești specialiști le-au avut”

Ministrul precizează că, inițial, Apele Române estimau că intervențiile vor prelungi funcționarea centralei cu încă 9 zile. În final, perioada câștigată a fost de doar 2-3 zile. Ministrul spune că investiția a fost recuperată prin câștigul unei zile de funcționare. El consideră rezultatul un „câștig parțial”, deoarece centrala a funcționat cu aproape o săptămână mai mult, însă dă vina pe specialiști.

„Inițial, cei de la Apele Române plănuiseră ca în urma acestor acțiuni se va prelungi cu încă alte 9 zile funcționarea centralei. Pare că planurile pe care le-au făcut inițial, la fața locului, au fost un pic modificate și nu va mai fi o perioadă de 9 zile, ci de plus 2-3 zile.

Atunci când am pus în aplicare ca guvern această soluție tehnică propusă de cei de la Apele Române, am făcut-o în urma discuțiilor cu cei de la Nuclearelectrica care ne-au demonstrat că toate costurile pentru operațiunea asta, de dinamitare a stâncii și de scufundare a barjelor, sunt compensate dacă câștigăm o zi de funcționare a Centralei de la Cernavodă.

S-a câștigat aproape o săptămână, ne-am fi dorit să se câștige mult mai mult timp, dar noi am dus la îndeplinire planurile pe care acești specialiști le-au avut. Cred că este un câștig parțial. Parțial pentru că nu s-a prelungit cu alte 9 zile. Dar câștig, pentru că totuși azi este miercuri și nu s-a oprit joia trecută”, a spus Radu Miruță.

Miruță susține că sunt „șanse ca unitatea să fie oprită mâine”

De asemenea, ministrul a mai precizat că unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită joi, 13 august.

„Este o discuție pe care o poartă comitetul tehnic de la Centrala Nucleară. Sunt niște analize milimetrice pe care ei le fac. Se lucrează milimetric pentru a putea fi ținută cât mai mult în funcțiune. Pe prognozele pe care le-am primit azi dimineață, sunt șanse ca ea să fie oprită mâine”, a mai spus Miruță.

Sursă foto: Mediafax Foto
Sursă video: Facebook USR