Trei cetățeni pakistanezi au fost declarați indezirabili în România pentru o perioadă de 10 ani, printr-o decizie pronunțată marți de instanță. Măsura a fost dispusă în urma informărilor transmise de Serviciul Român de Informații și a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Potrivit SRI, cei trei cetățeni străini, identificați prin inițialele T.M.A., I.A. și A.M., au intrat în atenția instituției la începutul anului 2026, în urma unor activități care ar fi reprezentat amenințări la adresa securității naționale, în context antiterorist.
Conform informațiilor furnizate de SRI, cei trei pakistanezi ar fi manifestat opinii și comportamente specifice unor persoane aflate într-un stadiu avansat de radicalizare.
Mai mult, aceștia și-ar fi validat și alimentat reciproc ideile radicale, accesând inclusiv împreună materiale de propagandă teroristă și conținuturi cu un puternic impact emoțional.
În urma evaluării riscurilor, SRI a intervenit pentru prevenirea materializării unor eventuale amenințări la adresa securității naționale, generate de prezența și activitățile celor trei cetățeni pakistanezi pe teritoriul României.
Instanța a dispus declararea celor trei cetățeni străini ca persoane indezirabile pentru România, pentru o perioadă de 10 ani.
Pentru punerea în aplicare a măsurilor, SRI a colaborat cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări.
SRI precizează că, în calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, are ca misiune prioritară identificarea și prevenirea riscurilor și amenințărilor de natură teroristă, în cooperare cu instituțiile din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și cu partenerii externi.