O alunecare de teren s-a produs într-un sat din Vâlcea. Patru gospodării, în pericol – FOTO&VIDEO

Publicat: 24 06. 2021, 10:08
Actualizat: 24 06. 2021, 10:17

 

Patru gospodării din comuna vâlceană Roşiile, sat Cherăşti, sunt în pericol după ce, în apropiere, s-a produs o alunecare de teren, miercuri seara

Patru gospodării sunt în pericol în localitatea Roșiile din județul Vâlcea. Pământul a luat-o la vale și amenință să înghită imobilele. Pompierii și polițiștii au evacuat localnicii, dar și animalele și bunurile.

În cele trei gospodării se aflau patru persoane care au fost evacuate de autoritățile locale, acestea fiind în afara oricărui pericol.

La fața locului au intervinit numeroase forțe si mijloace. Din partea ISUJ Vâlcea sunt șase autospeciale cu trei ofițeri și 23 subofițeri, de la IPJ Vâlcea a participat o autospecială și trei agenți de poliție, de la IJJ Vâlcea sunt două autospeciale cu un ofițer și 14 subofiteri, iar din partea CLSU Roșiile sunt două autoturisme cu șase membri CLSU și 10 membri SVSU.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, alunecarea s-a produs seara trecută, în jurul orei 20:00 în comuna Roșiile, sat Cherasti. Patru case sunt în pericol dintre care 3 gospodării locuite și 1 nelocuită. În cele 3 gospodării se aflau 4 persoane adulte care au fost evacuate de către autoritățile locale, iar acum sunt în afara oricărui pericol.

“La locul evenimentului intervin urmatoarele forțe si mijloace: Din partea ISUJ Vâlcea: 6 Autospeciale cu 3 ofițeri și 23 subofițeri; din partea IPJ Vâlcea: 1 Autospeciala și 3 agenți de poliție; din partea IJJ Vâlcea: 2 Autospeciale cu 1 ofițer și 14 subofiteri; din partea CLSU Roșiile: 2 Autoturisme cu 6 membrii CLSU și 10 membri SVSU. În acest moment se desfășoară acțiuni de evacuare a animalelor și a bunurilor materiale din gospodăriile afectate și relocarea acetora la rude/locurile stabilite de către autoritățile locale”, se arată în comunicatul ISU Vâlcea.

Noaptea trecută au fost salvate 26 de găini, 17 curci, doi porci, cinci vaci şi trei capre.

Din primele informații, este vorba despre o alunecare masivă în care este angrenat un deal întreg, iar suprafața afectată are o lungime de 1 – 1,5 kilometri lungime și 500 de metri față de frontul de bază.