O româncă de 33 de ani a murit înecată în Pacific. Anda a intrat cu iubitul ei în apă și nu a mai ieșit

Publicat: 24 05. 2023, 16:04
Foto: Shutterstock

Tragedie cumplită petrecută în Mexic. O româncă de 33 de ani a murit marți dimineață, înecată în oceanul Pacific.

Tânăra și-a găsit sfârșitul în valurile oceanului, pe plaja Zicatela, la est de Puerto Escondido, în Oaxaca. Potrivit presei locale, femeia ar fi intrat în valurile agitate împreună cu iubitul ei, în ciuda steagurilor roșii ridicate de salvamari, care interziceau intratul în apă.

Se pare că românca a intrat în ocean împreună cu iubitul ei, ignorând steagul rușu care interzicea accesul în apă.  Tânără a fost identificată drept Anda Chițu. Partenerul ei, Pablo N., cetăţean mexican, a reușit să se salveze din valurile cumplite, tot el fiind cel care a dat alarma, anunțând autoritățile, relatează El Heraldo de Mexico.

Femeia a fost luată de curenți și dusă în larg, trupul său fără viață fiind recuperat de salvamari în zona Santa María Colotepec.

”La sosirea la fața locului, personalul a găsit pe plajă o pacientă de 33 de ani din România, care, din păcate, nu mai avea semne vitale”, au transmis autoritățile pe Twitter.

Autoritățile mexicane au demarat o anchetă, pentru a clarifica circumstanțele în care s-a produs tragedia.