O româncă ÎNSĂRCINATĂ în șapte luni a mers 2.500 km cu autocarul pentru a se prezenta la un proces. Era acuzată de furturi minore din magazin

Publicat: 30 04. 2025, 10:40
Sursa foto: Profimedia images

Femeia, acuzată de furturi minore în Olanda, a surprins instanța prin decizia de a călătorii din România pentru a-și susține nevinovăția și pentru a-și cere iertare.

O femeie româncă de 40 de ani, însărcinată în șapte luni, a parcurs peste 2.500 de kilometri cu autocarul pentru a ajunge la un tribunal din Olanda, unde era judecată pentru două furturi minore comise în magazine din orașul Den Bosch.

Cazul a fost relatat de publicația Brabants Dagblad, care notează că apariția femeii în sala de judecată a fost neașteptată, întrucât aceasta fusese înștiințată cu doar o zi înainte.

Ce a încercat să fure femeia

Femeia a fost acuzată că a încercat să fure patru bucăți de brânză și câteva nuci dintr-un magazin Albert Heijn, iar două luni mai târziu, 13 cutii de analgezice, detergent și o bandă de păr dintr-un alt magazin Kruidvat.

În ambele cazuri, a fost observată de angajați sau martori când ascundea produsele și încerca să iasă fără să le plătească.

În fața instanței, românca a recunoscut faptele și a declarat că a venit special din România pentru a nu fi condamnată în lipsă.

„Nu vreau să merg la închisoare. Nu voi mai fura niciodată”, a spus aceasta, vizibil emoționată, potrivit Libertatea.

Ce pedeapsă a primit românca

Procurorul a cerut două săptămâni de închisoare cu suspendare și plata unei amenzi de 300 de euro, declarând că „furturile din magazine sunt acte egoiste” și că nu a simțit „o scuză sinceră” din partea inculpatei.

În ciuda acestui rechizitoriu, judecătorul a dat o sentință mai blândă: patru săptămâni de închisoare cu suspendare și anularea amenzii. Femeia a reacționat cu recunoștință, spunând „Good man!” („Un om bun!”) și mulțumindu-i atât avocatului Tom Deckwitz, cât și judecătorului.

Cazul vine la doar câteva luni după ce o altă familie de români a fost prinsă încercând să fure haine dintr-un magazin Primark din Enschede, în apropiere de Gronau, semnalând un val de cazuri izolate care tensionează imaginea comunității românești în Olanda.