Oana Ţoiu anunță că 41 de români au beneficiat de asistență consulară după violențele din Belfast

Publicat: 12 06. 2026, 20:04

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că autoritățile române monitorizează permanent situația din Iralnda de Nord, după protestele care au escaladat în ultimele zile și care au generat riscuri inclusiv pentru comunitatea românească din zonă.

„Protestele din Irlanda de Nord au generat şi riscuri privind siguranța cetățenilor români şi suntem în legătură directă cu autoritățile care gestionează situația. Apreciem buna colaborare şi apelurile responsabile la calm ale reprezentanților şi autorităților”, a transmis Oana Țoiu într-un mesaj publicat pe platforma X.

Oana Țoiu a precizat că Ministerul Afacerilor Externe urmărește evoluția situației încă de la declanșarea protestelor și menține legătura, atât cu comunitatea de români, cât și cu autoritățile.

„De la declanșarea crizei și până în prezent, MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, menține legătura cu comunitatea de români şi cu autoritățile, atât cele locale, cât şi ministerele de linie”, a afirmat aceasta.

Ministra spune că una dintre principalele preocupări ale autorităților române a fost protejarea cetățenilor români, în contextul apariției unor informații sensibile în mediul online.

„Asigurarea unui climat de securitate în zonă a fost prioritatea transmisă de către misiunea diplomatică a României, inclusiv în contextul în care în mediul online au circulat liste cu adrese la care locuiesc cetățeni străini, inclusiv din zone cu comunități românești”.

41 de români au beneficiat de asistență consulară

De asemenea, Țoiu a transmis că până în acest moment, 41 de români au beneficiat de asistență consulară. Ministra de Externe mai precizează că o parte dintre familiile afectate au ales să revină în România.

„O parte dintre familii se întorc acasă. Până acum au fost emise titluri de călătorie, în special pentru minorii fără paşaport. Consulatul General al României la Edinburgh continuă să întreprindă demersuri în vederea identificării și sprijinirii cetățenilor români afectați. În acest moment sunt 41 de cetățeni beneficiari ai asistenței consulare”.

Recomandările MAE pentru românii aflați în Irlanda de Nord

„Recomandarea MAE către cetățenii români aflați în Irlanda de Nord se menține: să urmeze indicațiile poliției locale și să evite deplasările în zonele în care au loc demonstrații.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Consulatului General al României la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445, precum și telefonul de urgență al Ambasadei României la Dublin: +353 864 684 351”.