Pe 22 iulie 2020, Mădălina din Iași a intrat în comă, în urma unui accident casnic. Ce s-a întâmplat imediat după ce s-a trezit și s-a uitat în oglindă

Publicat: 06 12. 2022, 09:45

Mădălina Gvinda din Iași, a suferit un accident teribil în urmă cu doi ani. Tânăra în vârstă de 24 de ani se afla în bucătărie, iar într-o fracțiune de secundă părul i-a luat foc și a suferit arsuri grave la nivelul feței, respectiv în zona capilară.

De atunci, viața tinerei s-a schimbat radical, încercând zi de zi să facă față intervențiilor chirurgicale, atât din punct de vedere financiar, cât și moral, scrie BZI.

Mădălina visa să ajungă asistentă medicală, dar totul s-a năruit în urmă cu doi ani, mai exact pe 22 iulie 2020, când un accident casnic i-a spulberat toate visele. În timp ce prepara o simplă mămăligă, părul și fața i-au luat foc. După ce a leșinat, fata a stat în comă, timp de trei zile, ca mai apoi să deschidă ochii.

Deși a depășit acele momente, Mădălina are nevoie de ajutor pentru a merge și mai departe. A suferit cinci operații până acum, însă în scurt timp trebuie să meargă la ședințe de kineto-fizioterapie și laser, costurile fiind foarte mari.

„Făceam de mâncare, mai exact mămăligă… M-am aplecat după un prosop și mi-a luat foc părul, deodată. Am leșinat și apoi am stat în comă trei zile. Sora mea sunase la ambulanță, am suferit arsuri până mai jos de gât, aproape de sâni, câteva secunde au fost de ajuns. De atunci umblu prin spitale, după operații, tratamente. Am terminat postliceala de asistent medical, la FEG, visam să lucrez ca asistentă, încă sper că se va întâmpla, dar acum nu pot munci nicăieri… Am trecut și trec prin momente grele, nu îmi explic nici acum cum mi s-a întâmplat, nu doresc nimănui așa ceva”, a declarat Mădălina Gvinda pentru BZI.

Mai mult, fata spune a fost rănită de unii oameni din cauza aspectului său fizic.

„Au existat oameni care m-au făcut să mă simt prost, să mă simt altfel decât ei, însă am trecut peste tot, nu am de ales, nici nu îmi mai amintesc ce mi-au zis. Unii medici îmi spuneau că nu o să-mi mai crească părul niciodată, dar totuși mi-a crescut”, a adăugat Mădălina Gvinda.

Mădălina are nevoie de ajutor pentru o nouă operație

În viitorul apropiat, Mădălina Gvinda va trebui să meargă la ședințe de kineto-fizioterapie, dar și laser. Familia tinerei a făcut eforturi pentru a o ajuta să se întrețină și pentru a fi operată, însă cheltuielile sunt din ce în ce mai greu de suportat.

„Până acum am făcut cinci operații. Părinții și sora mă ajută, ne ajutăm toți, eu mai stau și cu copiii surorii, dar cheltuielile sunt mari. Trebuie să fac kineto-fizioterapie, să-mi găsesc și medic, o ședință cu laser costă 400 de euro… Am vorbit cu părintele din sat, care mi-a făcut legătura cu părintele Dan Damaschin.

Din ce am înțeles, este posibil să primesc un mic ajutor, ar fi minunat… Inițial am mers la părinte ca să îmi mai găsesc liniștea, pentru că nu știam ce să mai fac”, a menționat Mădălina Gvinda.

Astfel, părintele Dan Damaschin, alături de familia Mădălinei, face un apel la oamenii cu suflet mare. Toți cei care vor să îi fie alături pot dona, folosind contul RO98BRDE240SV35341892400.