Pianista Ioana Maria Lupașcu a pierdut lupta cu boala

Publicat: 31 08. 2023, 11:17
sursă foto: Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti/facebook

Ioana Maria Lupașcu, pianista Filarmonicii din Ploiești, a murit în această dimineață. Artista era internată la Institutul Oncologic din București după ce a primit un diagnostic necruțător. Pianista avea 45 de ani.

Anunțul trist a fost făcut de colegii din filarmonică pe rețelele de socializare.

„Cu sufletele îndurerate anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, Ioana-Maria Lupașcu. Deși oamenii buni nu câștigă întotdeauna, o vom ține minte pe Ioana ca o adevărată luptătoare, atingând cu dragoste persoanele din jurul ei și clapele pianului chiar și în cele mai dificile momente ale vieții. Suntem recunoscători că ne-am putut afla în preajma unui spirit atât de frumos și a unei artiste desăvârșite, deși această călătorie a fost întreruptă prematur.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, în București. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei ce au cunoscut acest suflet pur, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în aceste momente dureroase. Sincere condoleanțe”, este mesajul postat pe pagina de facebook a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Artistul Cezar Ouatu a scris un mesaj de condoleante.

„Iubita mea colegă și prietenă de scenă Ioana Maria Lupascu este nedrept uneori ce se întâmplă.
În toate aceste dimineți ai fost prezentă în gândurile mele cu speranța revederii, dar acum îmi lași doar amintirea concertelor noastre, a zambetului tau, a omului luminos, frumos și bun! Stii ca erai tot timpul un zâmbet când repetam pentru recitalurile noastre și te rugam să vii tu cu partiturile și pentru mine. Îți mulțumesc Ioana pentru tot.

Îmi este foarte greu să vorbesc la trecut și nu o voi face!
Nu știu cum să închid acest mesaj. Îmi este greu !
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău”, a scris Cezar Ouatu pe pagina sa de facebook.

CITEȘTE ȘI:

Răsturnare de situație în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, de la Opera din Iași: Soțul artistei nu mai poate fi cercetat pentru omor

FOTO | Ploieșteanca Ana Antonia Tudose, interpretare de excepție la pian pe scena Conservatorului Regal din Bruxelles