Prima imagine cu polițistul din București care a omorât o fetiță de 13 ani, în timp ce traversa strada

Publicat: 13 01. 2022, 16:20
Actualizat: 13 01. 2022, 16:21

Două fetițe au fost accidentate de o mașină a Poliției, joi, în timp ce traversau strada, în Sectorul 1 al Capitalei. Una dintre fetițe, în vârstă de 13 ani, a murit, iar cealaltă, în vârstă de 11 ani, a suferit multiple traumatisme și a fost dusă la spital, a declarat pentru Gândul purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Daniel Vasile.

Între timp, au apărut și primele imagini cu polițistul care a ucis-o pe fetița de 13 ani în timp ce traversa strada pe Bulevardul Laminatorului. Fotografia a fost trimisă pe adresa redacției Gândul de unul dintre martorii de la accident. În imagine se poate observa că agentul de poliție vorbește la telefon.

Surse judiciare au declarat pentru Gândul, că agentul de poliție a aprins semnalele luminoase după accident.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca, a declarat că polițistul care a lovit fetițele se afla singur în mașină și că este încadrat în instituție din anul 2017. Aceasta a mai spus că nu știe dacă se afla în misiune sau nu și toate detaliile referitoare la acest caz vor fi furnizate după finalizarea anchetei.

„Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1.Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiune. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor. Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier”, anunță Poliția Capitalei.

Citește și

VIDEO| Două fetițe, spulberate de o maşină de Poliţie în București. Una dintre ele a murit

În ce stare se află fetița care a supraviețuit accidentului groaznic în care două copile au fost lovite în plin de o mașină de poliție