Prima pagină » Știri politice » Prima ședință condusă de Bolojan. Un ministru a RATAT poza de grup, alții au făcut economii – au plecat pe jos sau cu metroul de la Palatul Victoria

Prima ședință condusă de Bolojan. Un ministru a RATAT poza de grup, alții au făcut economii – au plecat pe jos sau cu metroul de la Palatul Victoria

Ilie Bolojan nu a stat pe gânduri și a intrat, încă din primele ore ale mandatului, „în pâine”. Toți miniștrii din cabinetul său au fost chemați pentru o primă ședință de guvern luni seara, reuniune care a ținut până aproape de ora 22:00. Cum unii membri ai executivului sunt la primul mandat, nu au lipsit micile stângăcii de început, până la acomodarea cu impunătorul Palat Victoria.

După audierile pe repede înainte și votul de încredere din plen, noul executiv a dat fuga la Palatul Cotroceni pentru a depune jurământul. În aproximativ 7 minute de la ieșirea pe poarta Președinției, noul cabinet Bolojan a sosit în formulă completă, într-un microbuz special, la Palatul Victoria.

Primul semnal de putere dat de Ilie Bolojan

La intrarea în Guvern, în holul de onoare, premierul Ilie Bolojan a fost în fruntea coloanei, nu înainte de a mai trasa ultimele indicații colegilor de cabinet. Noul prim-ministru a dat „bună seara” presei și nu a schițat alt gest până la urcarea pe treptele Palatului Victoria.

Prima modificare operată de Bolojan a fost în decorul sălii de ședință. Ilie Bolojan și-a luat scaunul și l-a poziționat în capul mesei, acolo unde stătea, în mod tradițional, premierul. Este primul semnal informal de putere pe care Bolojan l-a dat în noul executiv.

ILIE BOLOJAN, poziționat în capul mesei de ședință a Palatului Victoria – FOTO: MEDIAFAX/ ALEXANDRU DOBRE

Marcel Ciolacu, de pildă, stătea poziționat pe lateralul sălii de ședință, printre colegii de cabinet.

MARCEL CIOLACU, poziționat pe laterala mesei de ședință a Palatului Victoria – FOTO: MEDIAFAX/ ALEXANDRU DOBRE

Ministrul Culturii a lipsit de la poza de grup

Noul guvern instalat a avut și momente de stângăcie. Ilie Bolojan nu a făcut rabat de la tradiția Palatului Victoria potrivit căreia, la fiecare nou guvern investit, să se facă o poză de grup cu întreg cabinetul.

Numai că surpriză: ministrul Culturii, Demeter Andras, a lipsit de la poza oficială.

Poza de grup a cabinetului Bolojan, fără ministrul UDMR al Culturii, Demeter Andras – FOTO: MEDIAFAX/ ALEXANDRU DOBRE

Imediat, fotoreporterii acreditați au fost reurcați în holul de la etajul 1 pentru a reface poza de grup și cu unul din cei trei reprezentanți ai UDMR în executiv.

Poza de grup a cabinetului Bolojan, refăcută, în care apare și ministrul UDMR al Culturii, Demeter Andras/ FOTO: MEDIAFAX/ ALEXANDRU DOBRE

Unii pe jos, alții cu metroul

În virtutea „luptei” cu deficitul uriaș al României, Ilie Bolojan are de luat multe măsuri impopulare. Taxe peste taxe și impozite crescute. Iar în semn de solidaritate, unii miniștri au ales să părăsească Palatul Guvernului fără mașină de protocol sau SPP, veniți în timpul ședinței de guvern să-i preia pe miniștri.

De pildă, ministrul Finanțelor, liberalul Alexandru Nazare, a părăsit Guvernul pe jos, urcându-se în mașina personală pe care o avea parcată în exteriorul curții Guvernului.

Un alt exemplu este cel al social-democratului Petre Florin Manole. Noul titular al portofoliului de la Muncă a părăsit Guvernul tot pe jos și a dat fuga la metrou, pentru a se deplasa spre domiciliu.

Marian „Ceaușescu”, cu ochii pe noii miniștri

La ieșirea dinspre strada Paris, pe miniștri îi aștepta nimeni altul decât protestatarul Marian Moroșanu, alias „Ceaușescu”. A reușit să stea de vorbă cu Dragoș Anastasiu și Dragoș Pîslaru, care au părăsit guvernul tot pe jos, dar și cu Tánczos Barna, aflat pe bancheta din spate a unui jeep impunător de fabricație nemțească.

Un moment inedit a fost surprins de protestatarul Marian „Ceaușescu” cu noua ministră a Mediului, Diana Buzoianu (USR). Deși a confundat-o cu ministra de Externe, Oana Țoiu, Diana Buzoianu se afla în mașina electrică de la SPP, așa cum se cuvine unui demnitar care se „bate” cu poluarea.

În imaginile surprinse se poate vedea cum ministra Mediului cere șoferului să deschidă geamul pentru a sta de vorbă cu Marian „Ceaușescu”, însă acesta refuză, cel mai probabil din motive de securitate specifice demnitarilor.

Așa a decurs prima ședință de guvern a noului cabinet Ilie Bolojan. Cu bune, cu mai puțin bune, românii așteaptă să se livreze rezultate, performanță și măsuri de sus în jos – de la stat spre cetățean –  care să readucă economia pe traiectoria corectă.

Sursa FOTO: Alexandru Dobre/ MEDIAFAX


CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme