Kievul intră sub stare de asediu: „Cine iese pe stradă va fi suspectat de sabotaj”

Publicat: 26 02. 2022, 14:13
Actualizat: 26 02. 2022, 14:19
Sursa: Profimedia/caracter ilustrativ

Primarul Kievului instituie stare de asediu, începând de sâmbătă seara. „Cine iese pe stradă va fi considerat membru al grupurilor de sabotaj”, a spus Vitali Klitschko.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, impune, de sâmbătă seara, starea de asediu, între orele 17:00 și 8:00, „pentru apărarea mai eficientă a capitalei și securitatea locuitorilor acesteia”, scrie CNN.

„Toți civilii aflați pe stradă în timpul stării de asediu vor fi considerați membri ai grupurilor de sabotaj ale inamicului. Vă rugăm să tratați situația cu înțelegere și să nu ieșiți afară”, a transmis primarul.

A treia zi de război

E a treia zi în care locuitorii din Kiev se trezesc în zgomotul exploziilor și al focurilor de armă. Sâmbătă dimineața, trupele ruse au avansat spre oraș, după două zile de lupte la periferia capitalei Ucrainei.

Guvernul de la Kiev spune că luptele au pornit deja pe străzile capitalei Ucrainei. Anunțul vine la câteva ore după ce președintele Vlodomir Zelenski a spus că rușii vor asalta orașul.

„În primele ore ale zilei de sâmbătă, videoclipuri de la martori oculari arată explozii care au loc într-o zonă de la nord-vest de Kiev. În zonă există o bază militară. Echipele CNN din capitală au raportat, de asemenea, că au auzit explozii puternice în vestul și sudul orașului. La scurt timp după aceea, Serviciul de Stat al Comunicațiilor Speciale al Ucrainei a declarat că au loc ciocniri și într-o suburbie de est”, se arată în relatarea live a CNN.

Franţa va reloca 500 de militari în România în cadrul NATO în urma invadării Ucrainei vecine de către Rusia, a anunţat vineri seară şeful statului-major al armatelor franceze, generalul Thierry Burkhard.

„NATO a decis să-şi consolideze prezenţa, să trimită un semn foarte clar de solidaritate strategică, să poziţioneze forţe în România”, a declarat generalul Burkhard într-un interviu acordat Radio France Internationale şi France 24.