Prognoză meteo specială pentru București. Cum va fi vremea în acest weekend în Capitală

Publicat: 24 11. 2023, 12:32

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo specială pentru Capitală.

Așadar, în intervalul 24.11.2023 ora 10:00 – 25.11.2023 ora 08:00, în zona municipiului București, vremea se va încălzi față de ziua precedentă și va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Cerul va fi variabil la începutul zilei, apoi se va înnora treptat, iar din orele serii temporar va ploua – moderat cantitativ (se vor acumula până la 10…15 l/mp). Vântul va sufla moderat ziua cu viteze de 35…45 km/h, apoi va slăbi în intensitate.

Însă, în perioada 25.11.2023 ora 08:00 – 26.11.2023 ora 08:00, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit și pe tot parcursul intervalului vor fi precipitații, sub formă de ploaie, iar noaptea și lapoviță și ninsoare. Se vor acumula cantități de apă însemnate, ce vor depăși 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 45…50 km/h).  Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

În intervalul 26.11.2023 ora 08:00 – 26.11.2023 ora 18:00, vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitații slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Vremea rea în jumătate de țară

Cod galben

În intervalul 24 noiembrie, ora 18:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă însemnate de 25…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp.
Vor fi ploi, dar treptat începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi rafale în general de 60…75 km/h, intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.

Cod portocaliu

În intervalul 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00 în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 75…85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.