RĂZBOI în Ucraina, ziua 738. Turcia vrea să medieze, din nou, pacea între Kiev și Moscova/Vladimir Putin, lovitură neașteptată din Bulgaria

Publicat: 02 03. 2024, 07:30
Actualizat: 02 03. 2024, 07:40
Război în Ucraina / Sursa FOTO: flickr.com

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a ajuns sâmbătă, 2 martie 2024, în ziua cu numărul 738, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină.

Turcia i-a propus ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, în timpul Forumului Diplomatic de la Antalya, să găzduiască noi negocieri de pace ruso-ucrainene atunci când cele două părţi aflate în conflict vor fi pregătite.

Erdogan, mesaj de susținere pentru Zelenski

Lavrov a avut, la începutul acestui forum, o întâlnire cu omologul său turc, Hakan Fidan, care i-a transmis disponibilitatea Turciei de a găzdui noi tratative, după cele desfăşurate la Istanbul în martie 2022, dar care s-au încheiat fără rezultat.

La acele negocieri a făcut referire şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a spus că au fost „o mare oportunitate”, dar au fost sabotate, fără a oferi alte detalii.

Mai mult, Erdogan a transmis că sprijină, „în principiu”, planul de pace în 10 puncte prezentat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar respins categoric de Vladimir Putin. Erdogan a cerut, totuși, „mai multă diplomaţie”.

Planul lui Zelenski prevede retragerea tuturor trupelor ruse de pe întreg teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional la 1992 şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti.

Rusia consideră acest plan de pace gândit de Zelenski ca fiind, de fapt, o cerere de capitulare, scrie Kyiv Post.

Lavrov, acuze grave la adresa SUA

Răspunzând noii propuneri venite din partea Turciei, ministrul rus de Externe a lăudat iniţiativa. Însă, Serghei Lavrov a adăugat că încă nu s-au schimbat condiţiile „operaţiunii militare speciale”, aluzie la faptul că Rusia are inițiativa pe front și urmărește să-și atingă toate obiectivele propuse.

În altă ordine de idei, Lavrov a acuzat SUA pentru recentele atacuri ucrainene asupra unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, în special rafinării şi depozite petroliere, atacuri despre care spune că „nu puteau fi efectuate fără participarea experţilor americani”.

Potrivit lui Lavrov, în Ucraina nu sunt doar mercenari străini, ci şi militari profesionişti, inclusiv din SUA, Marea Britanie şi Franţa, care asistă armata ucraineană în folosirea armelor occidentald.

Lavrov a mai asigurat că Rusia nu are nicio intenţie să atace vreo altă ţară din Europa de Est: „Nu avem astfel de planuri şi nici nu putem avea. Însă, americanii au. Pentru că ei simt că Europa se îndepărtează de ei. Europa a devenit principala victimă a politicii de atragere a Ucrainei în NATO”.

Răspunsul Americii a fost oferit de șeful Pentagonului:

„Ştim că, dacă preşedintele Vladimir Putin reuşeşte în Ucraina, el nu se va opri. Va continua cu acţiuni şi mai agresive în regiune. Iar alţi lideri din lume, alţi autocraţi, vor vedea asta şi vor fi încurajaţi de faptul că acest lucru s-a întâmplat şi că noi nu am reuşit să sprijinim o democraţie” – Lloyd Austin

Dacă eşti un stat baltic, eşti cu adevărat îngrijorat dacă nu cumva vei fi următorul. Ei îl cunosc pe Putin. Ei ştiu de ce este el capabil. Şi, sincer, dacă Ucraina cade, chiar cred că NATO va fi într-o luptă cu Rusia”, a adăugat șeful Pentagonului într-o intervenţie în fața Camerei Reprezentanților

Bulgaria, lovitură importantă dată Rusiei

Bulgaria a încetat să mai importe ţiţei din Rusia înainte de termen stabilit în cadrul măsurilor adoptate de Occident ca răspuns la conflictul din Ucraina.

Interdicţia importurilor de petrol rusesc afectează rafinăria de petrol Lukoil Neftochim, situată la vest de oraşul-port Burgas. Rafinăria este deţinută de gigantul rus din domeniul petrolier şi al mineritului Lukoil.

Ţiţeiul rusesc va fi înlocuit cu importuri din Kazahstan, Irak şi Tunisia, potrivit unei ştiri apărute în ziarul bulgar 24 chasa.

Interdicţia de import din Bulgaria a fost introdusă la sfârşitul anului 2023, în pofida unei derogări speciale de la sancţiunile Uniunii Europene impuse Rusiei, care ar fi permis Bulgariei să continue să importe ţiţei rusesc până la 1 octombrie.

De asemenea, Bulgaria a încetat să mai importe gaze naturale ruseşti în 2022, după ce compania de stat rusă Gazprom a întrerupt livrările în urma refuzului guvernului de la Sofia de a plăti în ruble ruseşti.

Înainte de 2022, Bulgaria era complet dependentă de gazul din Rusia pentru aprovizionarea cu energie.