RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 139: IDF a bombardat clădirea ONG-ului Medici Fără Frontiere!/Knessetul, vot împotriva recunoașterii statului Palestina

Publicat: 22 02. 2024, 08:00

ONG-ul Medici Fără Frontiere (MSF) a denunţat „cu cea mai mare fermitate” un atac israelian împotriva uneia din clădirile sale din sudul Fâşiei Gaza. Doi membri ai familiei unuia dintre angajaţii MSF au pierit în lovitura IDF.

Un tanc israelian a tras asupra unei clădiri din în Al-Mawasi care îi găzduieşte pe unii dintre angajaţii Medici Fără Frontiere şi membri ai familiilor acestora. Aici, în ultimele săptămâni, au avut loc lupte terestre, tiruri şi raiduri aeriene, se arată într-un comunicat al MSF.

„În Gaza, niciun oc nu este sigur”

„Acest atac le-a ucis pe nora şi pe soţia unuia din colegii noştri şi a rănit şase persoane, inclusiv femei şi copii. Clădirea, identificată în mod clar cu sigla MSF, a fost vizată de tiruri”, a transmis ONG-ul, precizând că, la acel moment, în interior se aflau 64 de persoane.

Ulterior, ambulanţele care veneau să salveze victimele „au fost întârziate cu mai mult de două ore de bombardamentele din zonă” înainte de a putea ajunge la faţa locului şi de a transfera răniţii la un spital de campanie din Rafah.

„Suntem şocaţi şi profund întristaţi de acest atac mortal”, a declarat Meinie Nicolai, directoarea executivă a MSF, aflată, în prezent, într-o deplasare în Fâşia Gaza.

„Astăzi, în Gaza, realitatea oribilă este că niciun loc nu este sigur şi că promisiunile zonelor sigure sunt zadarnice, iar mecanismele care vizează salvarea clădirilor sunt ineficiente”, a declarat Meinie Nicolai.

Coordonatele GPS ale clădirii, pe care se putea vedea drapelul ONG-ului, au fost transmise armatei israeliene, care „a confirmat primirea datelor”, a adăugat ea.

Vot decisiv în Knesset

Parlamentul din Israel a votat cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva „oricărei recunoaşteri unilaterale a existenței statului Palestina”. Potrivit textului de lege, asta ar echivala cu o recompensare a „terorismului fără precedent al Hamas”, scrie The Times of Israel.

Votul are loc la câteva zile după ce cotidianul Washington Post a relatat că Statele Unite şi mai multe ţări arabe aliate lucrează la un plan cuprinzător pentru o pace durabilă israeliano-palestiniană după încheierea conflictului, inclusiv un calendar pentru stabilirea unui stat palestinian.

„Acest vot istoric subliniază determinarea noastră colectivă”, a salutat Netanyahu pe platforma X, adăugând: „Nu vom recompensa terorismul cu o recunoaştere unilaterală ca răspuns la masacrul din 7 octombrie şi nici nu acceptăm soluţii impuse”.

Rezoluţia, adoptată de 99 din cei 120 de parlamentari, subliniază că „Israel respinge categoric dictatele internaţionale privind o reglementare permanentă cu palestinienii” şi că această reglementare poate fi realizată doar „prin negocieri directe între părţi şi fără condiţii prealabile”.

„Israelul va continua să se opună recunoaşterii unilaterale a unui stat palestinian, deoarece o astfel de declaraţie după masacrul din 7 octombrie ar oferi o recompensă enormă unui terorism fără precedent şi ar împiedica orice viitor acord de pace”, se arată în textul rezoluţiei.