VIDEO | Roberta și Sebastian, tinerii uciși de Vlad Pascu, în accidentul din stațiunea 2 Mai, înmormântați în aceeași zi

Publicat: 22/08/2023, 08:30
Actualizat: 22/08/2023, 17:06

Zi grea pentru familiile și apropiații lui Sebastian Andrei Olariu și ai Robertei Marina Dragomir, care au fost loviți în plin de Vlad Pascu, în timp ce mergeau, pe marginea drumului, spre stațiunea 2 Mai, împreună cu alți șase prieteni. Cei doi foști studenți la Facultatea de Geografie din Universitatea București sunt îngropați în aceeași zi, dar în cimitire diferite.

Familiile, prietenii și cei care i-au cunoscut sau le-au fost colegi își vor lua marți rămas bun de la cei doi tineri care și-au pierdut viața la 20 de ani și, respectiv la 21 de ani.

UPDATE 14.50: Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Sebastian a fost coborât în mormânt. Familia și prietenii și-au luat adio de la tânărul care avea planuri mari de la viață. Însă destinul i-a fost frânt de un șofer aflat sub influența substanțelor interzise.

UPDATE ora 14:00: LIVE de la Cimitirul Sfântul Gheorghe Pantelimon, unde va fi înmorântat Sebastian. Familia, prietenii și cunoscuții își iau adio de la tânărul plecat mult prea devreme dintre noi.

UPDATE ora 13.00: Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost coborât în mormânt. Familia și prietenii nu mai au lacrimi pentru o asemenea durere ce nu se poate descrie în cuvinte.

UPDATE 12.20: LIVE de la Cimitirul Pace Vouă din Măgurele, unde va fi înmorântată Roberta. Familia, prietenii și cunoscuții își iau adio de la tânăra plecată mult prea devreme dintre noi.


UPDATE 12.05: Slujba de înmormântare a lui Sebastian începe în câteva minute. Toți cei care au venit să îi aducă un ultim omagiu tânărului ucis brutal de un șofer drogat sunt îmbrăcați în alb. Prietenii și colegii tânărului au presărat flori albe pe drumul către biserică… Părinții lui Sebastian sunt distruși de durere, cu greu reușesc să se țină pe picioare în urma sicriului cu trupul neînsuflețit al fiului lor mult iubit.

UPDATE 12.00: Slujba de înmormântare a Robertei s-a terminat. Trupul neînsuflețit este dus către locul de odihnă veșnică, cimitirul Pacea Nouă Măgurele.

Bunica Robertei își strigă durerea lângă sicriul cu trupul nepoatei sale… Însă, Roberta nu o mai poate auzi acum… Imaginile sunt dincolo de orice cuvinte, durerea crâncenă de pe fețele celor care au iubit-o nu se poate exprima.

UPDATE ora 10:30: Oamenii încep să se adune la bisericile în care se vor ține slujbele de înmormântare a celor doi tineri uciși în cumplitul accident de la 2 mai.

Durerea se poate citi pe chipurile tuturor, lacrimi, priviri extrem de triste…

O tragedie ce putea fi evitată

Unul dintre prietenii din copilărie ai Robertei, își amintește cu lacrimi în ochi de tânăra plecată în altă lume mult prea devreme.

”Cred se putea evita ceea ce s-a întâmplat… O tragedie… nici nu ai cuvinte, este un șoc foarte mare… Roberta era o persoană veselă, plină de viață, un om deosebit. Am refuzat să cred ceea ce s-a întâmplat. 

Singurul lucru care se mai poate face acum este să se facă dreptate, nu mai contează nimic altceva!”, a spus unul dintre prietenii din copilărie ai Robertei.

Știrea inițială:

Roberta va fi înhumată într-un cimitir din Măgurele, iar slujba religioasă de la biserică va începe la ora 10.30. Sebastian va fi înmormântat într-un cimitir din orașul Pantelimon, iar slujba va începe la ora 11.30.

Familia, colegii, prietenii și cunoscuți au adus la capelele unde au fost depuse trupurile celor doi tineri o mulțime de coroane.

Tatăl lui Sebastian, Sebi, așa cum îl alintau cei dragi, a postat, luni, pe rețelele de socializare, o fotografie de la biserică, în care apăreau două portrete cu fiul său, înconjurate de coroane din flori albe.

Familia și prietenii lui Sebastian Andrei Olariu au adus coroane din flori albe la capela cimitirului unde a fost depus trupul său, după accident

Roberta și Sebastian au murit sâmbătă dimineață, iar alți trei prieteni care erau cu ei au fost răniți și internați în spital, după ce Vlad Pascu, un tânăr de doar 19 ani, care avea permis de trei luni și se urcase drogat la volan, a intrat cu mașina în ei, pe marginea drumului care leagă stațiunile Vama Veche de 1 Mai, din județul Constanța.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Anchetatorii i-au făcut dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, iar de sâmbătă este în spatele gratiilor, mai întâi fiind reținut, apoi arestat preventiv.

Tatăl lui Sebastian: „Voia să devină regizor, să plece în străinătate. Visurile lui le-a luat un drogat”

De la capela cimitirului unde și-a dus băiatul ucis în accident la doar 21 de ani, Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian, spune că a aflat târziu despre moartea fiului său, iar când l-au anunțat de la morgă, a crezut inițial că este vorba de o glumă proastă. Tatăl lui Sebastian spune că nu poate să descrie în cuvinte cum arăta fiul său, când a mers la morgă să îi ridice trupul, o imagine cu care va rămâne ”marcat pe viață”.

„Suntem devastați. Acum două luni am fost în concediu, am fost atât de fericiți. Acum, s-a încheiat totul, fericirea noastră nu mai există. Nimeni nu a luat legătura cu mine. Pe mine, sâmbătă, la ora 10 și jumătate, m-au sunat cei de la morgă, mi-au spus: «Băiatul dumneavoastră este mort». Am crezut că este o glumă. Am închis, l-am sunat pe fiul meu, telefonul îi suna. Am sunat din nou pe acea doamnă și mi-a spus: «Domnul Olariu, sincere regrete, băiatul dumneavoastră nu mai există».

Era pasionat de film, voia să fie regizor. Nu a reușit la facultatea de Artă, a intrat la Geografie. Voia să plece în străinătate la cursuri, să devină regizor. Visurile lui le-a luat un drogat care acum trăiește și băiatul meu este mort”, a spus tatăl lui Sebastian Andrei Olariu.

Tatăl Robertei: ”Nu i-am luat mașină, i-am luat loc de veci”

Cătălin Ştefan Dragomir, tatăl Robertei, spune că și-a recunoscut cu greu fiica atunci când a fost la morgă să îi ridice trupul. Despre moartea fiicei sale, nu a aflat de la Poliție, ci de la morgă și de la verișorul acesteia, care era și el în grupul de prieteni veniți împreună la mare, dar care nu a fost lovit de mașina lui Vlad Pascu pentru că era, împreună cu alți doi băieți, cu câțiva zeci de metri în fața grupului.

Tatăl Robertei spune că fiica sa era studentă la Facultatea de Geografie, bursieră, un copil excepțional, cuminte, care venise pentru prima dată la mare cu prietenii, fără părinți. Cu puțin timp înainte de accident, Roberta luase permisul de conducere și tatăl său i-a promis că îi ia mașină.

”Fata mi-a făcut o surpriză, acum o lună şi jumătate a luat permisul de conducere. «Tati, am luat permisul! Felicitări, tata! Vine tata acasă şi mergem şi căutăm o mașină». Şi nu i-am luat mașină, i-am luat loc de veci”, a spus tatăl Robertei.

Cătălin Ștefan Dragomir a mai spus că nu își dorește nimic altceva decât ca vinovatul să plătească.

„Să sufere şi ei cum suferim noi. Atât şi nimic mai mult. Pușcărie să facă băiatul. Dacă l-aș avea pe copilașul ăsta de 19 ani, teribilistul ăsta cu droguri, în faţa mea, nu l-aș atinge nici măcar cu o palmă. Deja l-a bătut soarta. (…) Să facă pușcărie până se căiește”, a mai spus tatăl Robertei.

Video și foto: GÂNDUL / Oana Zvobodă, Bianca Iliescu


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ce a făcut Vlad Pascu în noaptea dublei crime din 2 Mai. Oprit de polițiști de două ori înainte de tragedie, niciodată testat pentru droguri

EXCLUSIV | Mașina-vedetă a lui Vlad Pascu, ascunsă sub o prelată, după accidentul în care a ucis doi tineri – GALERIE FOTO

Tatăl lui SEBASTIAN, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai: „L-am ridicat de la morgă, ce am văzut nu poate fi descris”

Ministrul Predoiu cere VERIFICĂRI după accidentul de la 2 Mai: „În mod normal, șoferul trebuia verificat cu aparatul DrugTest”

Familia șoferului care a ucis doi tineri la 2 Mai, afaceri de zeci de milioane de euro, legături cu interlopi. Apar și în dosarul lui Sile Cămătaru

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții...
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ungurii, la ani lumină de România. Planul Ungariei devine realitate
Urmează noi zile libere pentru bugetari. Hotelierii se pregătesc deja
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×