Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Mașina-vedetă a lui Vlad Pascu, ascunsă sub o prelată, după accidentul în care a ucis doi tineri – GALERIE FOTO

EXCLUSIV | Mașina-vedetă a lui Vlad Pascu, ascunsă sub o prelată, după accidentul în care a ucis doi tineri – GALERIE FOTO

Vlad Pascu, tânărul care, sâmbătă dimineață, a provocat un accident rutier extrem de grav, soldat cu doi morți și trei răniți, după ce s-a urcat drogat la volan, intrând cu mașina într-un grup de pietoni, în stațiunea 2 Mai, a fost arestat preventiv. Pe rețelele de socializare, băiatul își etala necontenit, epatând, hainele de firmă, ceasurile de mii de euro și mașinile de colecție.

De fapt, una dintre primele pozele care s-au viralizat în aceste zile după teribilul accident, a fost aceea în care apărea Vlad Pascu, cățărat pe o „mașină  de colecție”, în fața Palatului Parlamentului. Aceeași „mașină-vedetă”, despre care sursele Gândul ne-au dezvăluit că, după accident, i-au fost îndepărate numerele, fiind ascunsă sub o prelată.

Nu cunoaștem, deocamdată, intențiile unui asemea demers, nici graba cu care, după tragedia în care a fost implicat Vlad Pascu, mașina a fost „ambalată” în acest fel.

“Mașina a fost luată și ascunsă vizavi de Mercedes Țiriac. Au scos numerele de pe ea și au pus prelata. Probabil o scot la vânzare, mai ales că a devenit celebră și ea”, au precizat sursele noastre.

Șoferul drogat, pasiune pentru bolizi, moștenită de la tatăl său

Nu mai este un secret pentru nimeni că Vlad Pascu moștenește pasiunea pentru mașini chiar de la tatăl său, Mihai Pascu, fost campion de off-road. Acesta a fost implicat, în ultimii ani, în organizarea competițiilor de automobilism pe teren accidentat.

Fotografiile de pe facebook-ul lui Mihai Pascu – în care apare de-a lungul timpului, alături de fiul său la diverse competiții sau, etalând, mai multe mașini de colecție, sunt emblematice în acest sens.

Sursă foto. Facebook Mihai Pascu

Mama șoferului în vârstă de 19 ani a scos spre vânzare sau închiriere, pe site-urile de anunțuri imobiliare, terenuri în valoare de sute de mii de euro. Miruna Pascu anunțase că vinde, în calitate de proprietar, un teren în Pipera Nord, de 468 de metri pătrați, pentru care ceruse nu mai puțin de 560.000 de euro. Totodată, femeia a anunțat că vinde și închiriază proprietăți în zona Parcul Herăstrău și Șoseaua Petricani. (CITIȚI MAI MULTE AICI)

Tânărul care a ucis doi tineri în 2 Mai fusese cercetat pentru deținere de droguri, dar a scăpat de urmărirea penală

Tânărul de 19 ani care, aflat sub influența stupefiantelor, a intrat cu mașina, sâmbătă, într-un grup de pietoni, dintre care doi și-au pierdut viața, a fost prins în urmă cu aproximativ un an și jumătate cu droguri de risc la el, însă a scăpat de urmărirea penală, chiar și de obligația de a merge la consiliere psihologică.

Matei-Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a provocat un accident mortal sâmbătă, în 2 Mai, fiind sub influența drogurilor, fusese prins având la el 0,68 de grame de cannabis în 3 februarie anul trecut, dar, după aproape un an de cercetări, a scăpat d eorice răspundere penală.

Tânărul a fost atunci cercetat de procurorii DIICOT pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, infracțiune care poate fi sancționată, conform legii, cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Procurorii au dispus însă renunțarea la urmărirea penală, în decembrie 2022, dat fiind că era vorba de o cantitate mică de droguri, iar Tribunalul Bucureşti a confirmat soluţia, pe 10 ianuarie conform soluției publicate pe portalul instanțelor. (CITIȚI MAI MULTE AICI)

„În loc să-i cumpărăm maşină, pentru că îşi luase carnetul de conducere, i-am cumpărat sicriu şi cavou”

Familiile tinerilor uciși sunt îngenunchate de durere și cer să se facă dreptate, indiferent câți bani au părinții celui care a frânt, în fracțiuni de secundă, visurilor unor oameni care aveau toată viața înainte.

Roberta și prietenii ei veniseră la mare pentru a serba ziua unuia dintre ei. Ceea ce ar fi trebuit să fie motiv de voie bună și zâmbete, s-a transformat într-un adevărat calvar.

„A fost şefă de grupă şi bursieră. Poate visa să vadă lumea. Poate visa să fie profesoară. A găsit colegi minunaţi, care i-au devenit prieteni. Îi plăcea să deseneze. Voia o cameră foto să imortalizeze amintirile. O aşteaptă o mulţime de cărţi necitite. Visa, visa… Dorea, dorea… Dar pe 19 august, la primele ore ale dimineţii, pe drumul dintre Vama Veche si 2 Mai, ei şi unui prieten, Sebi, le-au fost frânte aripile, abia când începeau să se deschidă.

De un tânăr de 19 ani care a condus sub influenţa drogurilor. A intrat în plin în grupul de prieteni, rănind încă 3 tineri. Veniseră la mare pentru a serba ziua unuia dintre ei. Ceea ce trebuia să fie o bucurie, a devenit o tragedie. Sper ca justiţia să îşi urmeze cursul firesc şi să nu ţinã seama de banii părinţilor celui vinovat. În loc să-i cumpărăm maşină, pentru că îşi luase carnetul de conducere, i-am cumpärat sicriu şi cavou.

Noi tot sperăm sã fie un vis urât din care sã ne trezim şi ea sà intre pe uşă şi sã ne întrebe: Ce faci mami? Ce faci tati? Ce faci Eva? Să-şi sune mătuşile să stabilească noi aventuri. Să meargă la bunicii care au crescut-o să vadă ce fac. Să-şi sune vărul şi prietenii pentru a merge să se distreze. Pentru că avea doar 20 de ani. Niciun părinte nu trebuie să treacă printr-o astfel de tragedie. Mulţumim din suflet celor ce ne sunteti alături în aceste momente atât de încercate pentru noi!”, a mai spus îndurerată mama Robertei, fata ucisă.

„E în stare de șoc. Plânge și îi pare rău, bineînțeles”

Avocata tânărului care a ucis alți doi tineri, în accidentul de la 2 Mai spune că acesta e în stare de șoc și regretă „profund” cele întâmplate. Mai mult, susține ea, clientul său nu ar fi consumator de droguri și că cineva i-a dat stupefiantele la o petrecere din Vama Veche.

„Atitudinea lui e una de regret profund. E în stare de șoc. Plânge și îi pare rău, bineînțeles. Părinții încearcă să ia legătura cu familiile victimelor, pentru a le ajuta. Am înțeles că sunt două persoane vătămate la spital și urmează să ia legătura cu aceștia pentru a-i ajuta în vederea ușurării situației”, a spus avocata. (CITIȚI MAI MULTE AICI)

MESAJUL emoționant postat de facultatea unde erau studenți tinerii uciși în accidentul din 2 Mai

Reprezentanţii din cadrul Facultății de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti a transmis un mesaj după moartea celor doi tineri în accidentul de la 2 Mai – uciși de un șofer drogat –  ambii studenţi ai facultăţii. Oficialii au precizat că veştile primite le-au umplut sufletele de durere şi că cei doi tineri le vor lipsi la toamnă.

„Roberta Marina Dragomir şi Sebastian Andrei Olariu, ne veţi lipsi în toamnă”

Reprezentanţii Facultăţii de Georgrafie a menţionat într-un mesaj pe pagina de Facebook că urează însănătoşire grabnică studenţilor răniţi în acel accident rutier.

„Veştile pe care le-am primit în ultimele ore ne-au umplut sufletele de durere. Profesorii şi studenţii Facultăţii de Geografie sunt alături de familiile îndurerate, de prietenii şi colegii celor doi studenţi care au pierit ieri dimineaţă într-un cumplit accident. Roberta Marina Dragomir şi Sebastian Andrei Olariu, ne veţi lipsi în toamnă. Sincere condoleanţe familiilor Dragomir şi Olariu! 

Suntem alături de dumneavoastră. Le dorim însănătoşire grabnică studenţilor ce sunt acum în îngrijirea medicilor! Multă putere vouă, celor ce aţi trecut prin această încercare absolut nedreaptă!”, arată postarea de duminică pe pagina de Facebook a Facultăţii de Geografie, Universitatea din Bucureşti.

CITIȚI ȘI:

Tatăl fetei de 20 de ani, moartă în accidentul de la 2 Mai: „Nu i-am luat maşină, i-am luat loc de veci”

Ce spune Lucian DINIȚĂ, fostul şef al Poliţiei Rutiere, despre cazul șoferului drogat din 2 Mai. „În mod normal…”

ULTIMA ORĂ | Declarații halucinante ale șoferului drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai! Ce a povestit anchetatorilor + va fi înfățișat instanței

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele cu dezlegare la pește rămase până la Crăciun
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Capitala votează astăzi primarul general. S-au deschis secțiile de votare
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Camerele de „descărcare a furiei”, pe val. De ce majoritatea clienților sunt femei?