Rona Hartner a lăsat în urma ei o adolescentă de 15 ani. Cu ce se ocupă Rita Sumalya

Publicat: 24 11. 2023, 09:43
Actualizat: 24 11. 2023, 10:30

Rona Hartner a plecat dintre noi mult prea devreme, la numai 50 de ani, lăsând în urma ei o adolescentă de 15 ani. Rita Sumalya este o tânără talentată, cu înclinații artistice. Pentru a o ajuta să se descopere, Rona Hartner i-a permis fiicei sale să renunțe la școală pentru un an, deoarece Rita Sumalya își dorea foarte mult ca în acest an să urmeze cursuri pentru a fi hairstylist.

”Anul acesta mi-am luat un an sabatic mamă-fiică, să descoperim mai multe lucruri împreună. Și o iau cu mine peste tot. Îmi dau seama că la 18 ani va pleca pe drumul ei, între șapte ani și acum a fost numai și numai la școală. Și eu de fiecare dată când plecam în România, ea rămânea cu mama. Iar eu, ca artistă, am simțit o suferință destul de mare.

De aceea am optat să facă o școală acasă, este în Franța, și în același timp să mă urmeze peste tot. Home schooling, cu școală de modelling, cu alte chestii. Nu prea îi place la școală cu foarte mulți copii, colegii nu au fost prea cool. Așa că home schooling îi convine mai mult. Vrea să facă un curs de hair styling, pe culoare bio, va face și modelling. Și avem și un film în care va juca. A mai jucat deja în trei filme. Și e basistă”, povestea Rona Hartner.

”Ea va veni cu mine peste tot. Am decis să își facă școala acasă, să își dea și Bacalaureatul acasă. Ea vrea să își facă și o trupă de bas, joacă și în scurtmetraje, pentru filme, ea trebuie să fie disponibilă”, mai spunea regretata artistă.

Rita Hartner a obținut o diplomă internațională în urma participării la cursurile de la Syma Make Up Studio, una dintre cele mai cunoscute școli din Franța care se ocupă de beauty.

Fiica Ronei Hartner, interzis în mediul online

”Este basistă de chitară electrică, își face propria trupă anul acesta. Acum deocamdată a luat lecții și își depășește niște frici, pe care le aveam și eu la vârsta ei. Ea se analizează mult mai mult. La 18 ani poate să apară pe media online, înainte nu. Nu știu dacă se va putea împăca într-o zi cu imaginea de astăzi, dacă o las să iasă acum, acum trebuie să încerce, trebuie să greșească, acum trebuie să nu o vadă nimeni și când iese să rupă”, spunea artista în urmăc cu câteva luni.

Rita s-a născut în Franța și este fiica Ronei Hartner din relația cu dansatorul Rocco Sedano.